Diana Culic (Blog)

După o săptămână de concediu/datorie de servici în Alpi, m-am întors în țară, în Clujul meu iubit, oraş de care mi-a fost dor, mai ales pe finalul şederii în Franța.

Snow Fest-ul a fost frumos, plin şi a trecut repede. Nu am avut timp de prea multe activități, deoarece principalul meu scop era să învăț să mă dau cu placa (mai bine) şi să scap de frica (exagerat de) mare pe care o aveam față de acest sport.

Ei bine, am reuşit :), iar „secretul” nu e deloc un secret, ci e faptul că m-am bazat pe curajul din mine şi pe bunăvoința lui Dumnezeu de a mă ţine în viață.

Cert e că m-am întors din Franța cu un chef de viață şi de muncă foarte mişto. Un chef de a compune muzică, de a învăța lucruri noi, de a mă antrena mai bine şi mai tare, de a studia mai mult, de a iubi şi de a mă iubi mai mult, de a mă simți mai bine, mai frumoasă, mai vie.

Dacă e să mă gândesc de ce mă simt aşa încărcată cu energie după această vacanță, ar fi de zis următoarele:

✔Nu m-am stresat de bani aiurea;
✔Nu m-am plictisit deloc, deoarece am mers pe pârtie zilnic (cu o excepție – ziua a 2-a de menstruație, girls know why), ceea ce m-a obligat să trăiesc în prezent, căci dacă la snowboard nu eşti acolo cu toate gândurile şi atenţia, mai ales la început, ai toate şansele să cobori pârtii kilometrice în coate şi-n genunchi. Believe me, I know. 🙂
✔Mi-am pus scopurile de genul „trebuie să devin cea mai…” pe pauză. Altfel spus, mi-am luat o vacanţă de la Domnu’ Trebuie şi vă spun că tare bine a fost. Nici nu mi-am dat seama cum am ajuns să joc Catan şi să beau bere fără să mă judec că îmi face rău la voce sau că pierd timp prețios.
✔Am lenevit mult seara şi nu am făcut nimic din ce s-ar fi cerut, ci doar ce am avut chef. Ceea ce mi-a adus şi câteva regrete, căci lenea nu m-a lăsat să merg la concertele unor trupe care s-au dovedit a fi foarte mişto, însă vorba românului: asta este! (Să sperăm că le mai prind şi altă dată). 😛
✔Am lăsat supărările să treacă repede, nu le-am ținut în brațe, cocoloşindu-le  să crească. Şi nu pentru că m-aş fi iluminat eu automat în Franța, ci pentru că mi-am zis „n-are rost să stau supărată acum, lasă că o să mă gândesc la asta când ajungem acasă”. Crezi că mai ştiu motivele supărărilor? Sau chiar dacă le-aş ştii, crezi că ar mai conta? Nu.
✔Am mâncat mult şi bun. Şi am râs mult şi bine.

Iar acum mă întreb: ce anume din astea de mai sus e ceva ce poate fi făcut doar în vacanță? De ce avem nevoie de vacanțe ca să fim prezenți în propria viață? De ce ne lăsăm conduse zilele de Domnu’ Trebuie?

Uite câtă energie, bucurie şi pofta de viață mi-au adus aceste zile pline de orice s-a ivit! Uite câtă adrenalină mi-a adus faptul că mi-am luat angajamentul de a-mi depăşi frica pe pârtie! Uite câtă satisfacție mi-a adus curajul de a fi vulnerabilă şi de a lăsa deoparte nevoia de control! Şi câte şi mai câte…

Ceea ce a făcut ca experiențele din Franța să fie diferite față de cele de zi cu zi a fost sursa din care am acționat. Am simţit că fac lucrurile din iubire, din distracție şi din chef de joacă. Nicidecum din nevoie, din trebuință sau din obligație.

Aşadar, nu viața trebuie schimbată, ci atitudinea noastră în fața ei. Cei mai mulți dintre noi – mai ales cei din generația ’90 – facem ceea ce ne place, fie că suntem muzicieni sau programatori. Dar obişnuința şi grijile zilnice ne fac treptat să uităm că acum câțiva ani visam să ajungem unde suntem azi.

Putem să avem aceleaşi vieţi ca şi în toate zilele şi să fim fericiți cu ele. De cele mai multe ori nu viețile trebuie schimbate, ci locul din care acționăm, locul din care privim şi judecăm lucrurile din viața noastră.

Este ca şi cum am avea nişte ochelari pe care îi purtăm zilnic şi îi dăm jos doar când mergem în vacanță. Ochelari pătați de griji, probleme financiare, stres la job sau alte cele.

Ei bine, eu una vreau să dau jos ochelarii. Vreau să-mi văd viața aşa cum e ea, perfectă în felul ei. Astfel sper să am cea mai frumoasă vacanță în fiecare zi. Şi la fel vă doresc şi vouă!