Nu scriu. Pentru c-aştept acele versuri care Odată scrise, să lase-n urma lor o stare.
Nu scriu, pentru c-aştept o inspirație mai adâncă
Astfel încât, ce scriu să fie tare. (Ca o stâncă).
Nu scriu. Şi-n fiecare zi mintea îmi zboară la creațieŞi-aş preschimba orele-n clipe, pentru-un minut de inspirație.
Nu scriu. Şi ăsta-i adevărul, lăsând deoparte explicația,
Eu pur şi simplu nu mai scriu. Nu ştiu de ce. C-aşa e viața.
-Ce viață, hai mă laşi? Pe bune!
Nu scrii pentru că ți-e ruşine!
Să te dezbraci din nou de măşti,
Să te arăți aşa cum eşti.
Nu scrii şi dai vina pe mine
Că nu prea vin des pe la tine.
Dar eu nu vin unde vreți voi
Ci unde-i loc de versuri noi.
Unde nu-s aspru judecată,
Unde chiar goală-s respectată,
Unde pe brațe ei mă poartă
Unde mă place casa toată.
Aşa că dragă: amator,
Să fii, e simplu şi uşor:
Scrii doar când simți c-ai inspirație,
In rest – te p*şi pe ea creație!
Dar ce iți spun acum, să ştii,
M-aş bucura de-ai prețui:
Artistul, cel adevărat,
Creează-ntruna. Neîncetat.
Azi prost, mâine un pic mai bine.
El arta-n mâini mereu o ține.
Sau poți numi tu Creator
Pe cel ce fără de izvor
Nu e capabil să dea viață?
O, nu, lipsit e de speranță
Acel om care stă şi-aşteaptă
Să vin eu să îi bat la poartă…
………
Atât mi-a spus… şi a plecat agale.
Uitându-mă în urma ei, nu lasă urme, ci petale.
Mă crezi că-n timp ce ea vorbea, eu mă gândeam cum s-o răpesc?
Cum s-o ascund în casa mea, cum s-o adulmec, s-o iubesc?
Da, ea e Doamna vieții mele, cu ea tratez de-atâția ani,
Dar n-am nimic să-i dau la schimb, căci nu vrea haine şi nici bani,
Vrea doar o fragedă frântură, ceva creat de mâna mea,
Dar vreau şi eu acelaşi lucru – şi de-aia nu o pot avea.
Un răspuns
A republicat asta pe fata noptii.