Nu ar trebui să-mi fie frică să cer. Să cer ceea ce în mintea mea deja a fost creat, deci într-un plan deja există. Și-acum, un scurt exercițiu de imaginație.
Multe străzi trec prin fața noastră, zilnic. Dar nu intrăm pe toate. Unele au accesul interzis, și știm din start că nu avem ce căuta acolo. Altele, pur și simplu nu ne-ar duce unde vrem. Cu toate acestea, m-am abătut de multe ori de la drumul meu. Poate pentru că nu am știut cu adevărat care e destinația, încotro mă îndrept. Atunci, e normal: te oprești și intri pe ce stradă se nimerește. Căci ești obosit, vine noaptea și ai nevoie de un loc cald unde să dormi. Dimineața, la trezire, alegi să rămâi acolo sau pleci mai departe, dacă ți-ai dat seama ce înseamnă pentru tine mai departe. Vor fi mulți pe acea stradă, care te vor ispiti să rămâi, vor spune că acolo ți-e acasă.
Totuși, dacă ceva nu e în regulă, s-ar putea să nu fie acasă. Prea multă ascultare a vocilor de pe străzile de dormit nu e bună. Te ține în loc și mai mult de atât, de gura lor nu poți să auzi direcția care te cheamă. Și găsești un moment în care prinzi curaj și ieși de pe strada de dormit. Și ajungi din nou la bulevard. Simți că îți vine să plângi, și chiar te oprești în mijlocul bulevardului și plângi. Se poate să te simți rătăcit, pierdut, rupte bucăți din tine. Dar știi că nu era strada ta aceea așa că mergi înainte. De ce ai rămâne acolo dacă nu e destinația ta? În fond, când ai de gând să ajungi la destinație? În viața viitoare? Nu. Fiecare viață ți-e dată pentru a-ți atinge destinația. Fii atent căci a te opri prea multe nopți la rând să dormi pe diferite străzi s-ar putea să îți răpească prea mult timp. Câteodată, mai trebuie să stai și treaz, să mergi înainte chiar și noaptea. Chiar dacă pe bulevard e frig și plângi, chiar dacă e întuneric și habar nu ai prin ce intersecții treci – atâta timp cât știi că trebuie să mergi înainte și asta faci, fă-o.
M-am oprit de prea multe ori să dorm, cred. Am irosit prea multe nopți care da, poate m-au ajutat să văd mai bine destinația. Dar nu am ajuns încă la destinație așa că ar trebui să-mi clarific odată acest lucru și să o iau din loc. Căci călătorului îi șade bine cu drumul. Iar căutătorului cu bulevardul. Nopțile dormite pe străzile adiacente destinației pot fi înșelătoare. Poate că mi-au oferit căldura pe care o consideram confort, dar pentru cineva care vrea să își atingă destinația în viața aceasta, confortul nu e cel mai de preț accesoriu spre care e indicat să tânjască.
Nu sunt de acord cu „trebuie” sau cu „așa e normal”. Sunt de acord doar cu ceea ce tu vrei în orice zi și noapte și stare de vis și stare de conștiență. Acestea sunt legile, acestea sunt poruncile mele. Ele pot fi îmbătate uneori în parfumul cine-știe-cui nou-nouț, sau în muzica altuia, sau în ochii vreunui coleg de exercițiu. Dar niciodată nu vor putea fi șterse de pe tabla minții tale iar nimic din ceea ce ispitele vor face nu vor reuși să șteargă destinația. Destinația e acolo, o știi. Ai nevoie de luciditate pentru a o putea urmări constant. Ea nu pleacă. E tot acolo. Singurul lucru care trece, e timpul. Îl poți pierde, cufundându-te în străzi călduțe pentru a dormi nopți, sau îl poți folosi pentru a ajunge la singura destinație care o ai cu adevărat în ochi și care îți este egală cu întreaga ființă.
Cred că fiecare știe acest lucru. Chiar dacă nu își poate vizualiza destinația, simte că e ceva acolo care așteaptă să fie descoperită. Nici eu nu o văd încă, dar viața asta vreau să o dedic spre a o afla. Așa mi-am plănuit. Așa cred că e singurul mod de a ajunge în capăt. Mergând zi de zi, la pas, cu privirea înainte și cu sângele trecând prin organe, mai rece decât limita inferioară spre a te aprinde și a intra pe străzile ispititoare, cu colțuri calde și prăjituri aburinde. Multe promit, puține rămân dimineața, la trezire. Cei care spun că nu destinația e importantă, ci călătoria – au dreptate. Cei care spun că destinația e singura care contează, – au și ei dreptate. Cei care spun ceea ce și fac și ceea ce fac e ceea ce vor să facă, – aceia trăiesc dreptatea lor. Îmi permit să fiu printre cei din urmă. Până ajung la destinație. Apoi, ne uităm pe hartă și vedem.

