Simt că am renăscut. Trăiesc din nou starea pe care o aveam în liceu, când trăiam fiecare zi cu intensitate. M-am întors în trecut, în clipa dinainte de a-l cunoaşte pe Flo, primul meu iubit „adevărat”, cu care am avut o relație lungă de 7 ani şi care mi-a schimbat personalitatea, inconştient. Azi noapte l-am visat, şi eram iarăşi la începutul relației. Am ajuns, prin moartea de ieri, la 16 ani din nou. Da, am dat Viața cu 10 ani înapoi. Exact cu 10, nu cu 7, nu cu 8. 🙂
Mă simt completă. Mă simt vie – mai vie ca niciodată. Ma simt fericită, liberă şi extaziată. Simt că am toată Viața înainte, simt ca momentul acesta este minunat. Nu mai simt că există altceva în mine decât Eu. Ma simt entuziasmată şi nerăbdatoare de ce există, ce trăiesc chiar acum şi ce va urma să trăiesc. Îmi simt sufletul curat, mi-l simt eliberat de tot ce s-a pus peste el în ultimii 10 ani. Am rămas în acelaşi corp, dar sufletul meu s-a întors în urmă cu 10 ani. Cum? Prin moarte.
Am trăit cea mai frumoasă experiență de moarte posibilă. Ieri. Mi-am dorit-o, şi când am trecut prin ea am simțit beatitudinea lui Dumnezeu. Beatitudinea Vieții. Am ajuns la Bucuria de a fi Viu. Am ajuns la starea din copilărie, acea stare de prezent, acea stare de entuziasm, acea stare de fericire pură din simplul motiv că Sunt.
Acum, simt că pentru o vreme, pot să pun căutările în cui. Pot să las deoparte ghidurile de iluminare şi să fac ceea ce am uitat, încet încet, să fac de la 16 ani încoace: să TRĂIESC, cu toată ființa mea, cu fiecare inspirație, cu fiecare expirație, cu fiecare moleculă din corp.
Am căutat Adevărul, şi L-am găsit. E însăşi Viața. Şi a trebuit să trec prin moarte ca să ajung la El.
A, şi încă ceva: am simțit ieri că cea mai mare bucurie pe care am primit-o pe acest pământ este aceea de a fi VIU! Aşa că fericeşte-te, atotcâştigătorule, căci având Viața, le ai pe toate!
!

