Diana Culic (Blog)

Vine o zi, sper că în viaţa fiecăruia, când tot ce poţi să faci este să mulţumeşti.

Sunt recunoscătoare mamei pentru că, în ciuda a tot ce a fost în preajma conceperii mele, mi-a dat bucuria de a fi.

Sunt recunoscătoare tatălui meu care m-a învăţat ce înseamnă jocul ca viaţă, şi viaţa ca un joc.

Sunt recunoscătoare bunicilor mei, care mi-au arătat că tinereţea fără bătrâneţe chiar există şi nu are nici o legătură cu vârsta din buletin.

Sunt recunoscătoare străbunicii mele, Dumnezeu s-o ţină în braţele Lui, care m-a învăţat ce înseamnă să ai onoare şi demnitate, până în clipa morţii.

Sunt recunoscătoare mătuşii mele şi unchiului meu, care mi-au spus adevărul în faţă de fiecare dată când vroiam, sau nu, să îl aud.

Sunt recunoscătoare fratelui meu, care mi-a stat de model dintotdeauna.

Sunt recunoscătoare surorii mele, care m-a învăţat ce înseamnă sacrificiul propriu, din iubire pentru celălalt.

Sunt recunoscătoare prietenilor mei, acelora care au încercat să mă aducă cu picioarele pe pământ, când mă credeam o stea pe cer.

Sunt recunoscătoare celorlalţi prieteni ai mei, care au încercat să îmi arate Lumina, atunci când nu-mi puteam scoate capul din întuneric.

Sunt recunoscătoare tuturor foştilor iubiţi, pentru că m-au modelat în ceea ce sunt astăzi, prin lecţiile lor dulci sau amare.

Sunt recunoscătoare tuturor oamenilor care nu au crezut în mine. Vă rog, să mai fiţi!

Sunt recunoscătoare tuturor oamenilor care au crezut în mine! Vă sfătuiesc să nu vă opriţi!

Sunt recunoscătoare minunatei vieţi, că s-a lăsat în mâinile mele.

Sunt recunoscătoare Lui Dumnezeu, pentru geniala idee de a crea lumea şi tot Lui, pentru mirobolanta idee de a-i crea lui Adam o Evă. Şi nu e un alt loc mai potrivit decât aici să îi mulţumesc Adamului meu că nu s-a lăsat până ce nu m-a găsit.

Sunt recunoscătoare pentru fiecare picătură de apă pe care am înghiţit-o, pentru fiecare secundă pe care am auzit-o ticăind, pentru fiecare respiraţie care mi-a suportat traiul încă o clipită, pentru fiecare moment de văz de după o clipire, pentru fiecare plânset de bebeluş pe care l-au auzit maternităţile, pentru fiecare lacrimă a fiecărei fiinţe din lumea asta, pentru fiecare literă din alfabet care m-a ajutat la formarea minunatelor cuvinte care mi-au desluşit inima în atâtea repetate ori, pentru tot ce a fost vreodată, pentru tot ce este, pentru tot ce va fi.

Vine o zi în viaţa omului când absolut tot din el nu mai vrea nimic, decât să mulţumească.