Despre Iubire am scris multe, când n-o ştiam. Acum, că o ştiu, nu mai am ce scrie. Simt de parcă orice idee aş scrie acum despre Iubire, ar trebui să fie la fel de simplă precum văd azi abecedarul şi la fel de complexă precum mi se arată a fi Biblia.
Deci, ce e Iubirea?
… Nimic din ce credeam până ieri, alaltăieri. Nu e atracţie, nu e completare, nu e înţelegere, nu e toleranţă, nu e afecţiune, nu e obişnuinţă. Iubirea este Iubire.
… Nu doare, nu răneşte, nu suferă.
… Nu vrea nimic, nu cere nimic.
… Nu are aşteptări, nu vrea să schimbe nici un fir de păr.
… Nu are pretenţii, nici măcar nu se cere returnată.
… Nu se întreabă, nu se miră, nu are dubii.
Doar se bucură.
Admiră.
Primeşte totul cu braţele deschise.
Acceptă.
Zâmbeşte.
Râde.
Se gâdilă.
Se joacă.
Vede.
Simte.
Tace.
Observă.
Trăieşte.
Respiră.
Este.
Nu-i uşor să o descriu. Dar cred că ajunge că o simt.