Diana Culic (Blog)

Zilele trecute, în cadrul unei seri petrecute cu prietenii, s-a ajuns la subiectul „alegeri”. Mai exact, conversaţia a fost între mine şi colega mea de apartament, ea spunând că „Nu există alegeri!” iar eu replicându-i că „Ba da, există, sunt peste o săptămână!”. 🙂

Mai în glumă, mai în serios, aluzia la alegerile prezidenţiale nu este neapărat tema articolului de astăzi, aşa cum nu a fost nici motivul care a făcut-o pe colega mea să afirme că nu ar exista alegeri. Ea vorbea, evident, despre acele decizii pe care le avem de luat în viaţă. Nu ştiu exact care este perspectiva ei, nu am apucat să discutăm prea mult cu privire la acest aspect, însă ştiu care este a mea şi despre asta voi vorbi în continuare: există alegeri şi le facem la fiecare pas.

Conştient sau inconştient, omul alege în fiecare clipă. Să luăm, spre exemplu, o zi normală. Începând cu momentul în care îţi sună alarma, dimineaţa, ai de ales: te trezeşti şi te ridici din pat sau dai snooze şi te întorci pe cealaltă parte. În funcţie de alegerea făcută, apar imediat alte două sau mai multe posibilităţi. Dacă ai ales să te trezeşti, evident poţi opta pentru a merge la baie şi a-ţi duce la îndeplinire ritualul de dimineaţă, sau poţi opta pentru a-ţi pregăti, mai întâi, cafeaua. Din nou, oricare variantă ai alege, se nasc alte multiple posibilităţi, ş.a.m.d. Nu mă voi întinde cu acest exemplu mai mult, cred că ideea de bază a fost înţeleasă.

Pentru cei care spun că totul e mâna destinului şi că nimic nu depinde de noi, tind să nu fiu de acord cu acest concept. DA, aprob total că fără voia divină nu se mişcă nici un fir de nisip în această lume, însă nu aprob ideea că Dumnezeu mişcă nisipul cum vrea El, iar oamenii nu sunt decât roboţeii care facilitează acest proces. Dacă ar fi aşa, ce sens ar avea noţiunea de „liber-arbitru”? Sau: de ce ar exista suferinţa şi răul pe pământ, dacă totul nu este altceva decât jocul lui Dumnezeu, prestabilit? Altfel spus, refuz să cred că Dumnezeu a creat lumea în stil „Single Player”. Unde ar fi rămas distracţia?! Chiar cred că suntem incluşi în tot acest joc şi că alegerile noastre fac diferenţa.

Ceea ce îi face pe oameni să pună totul pe umerii divinităţii, este, să-mi fie iertat, lipsa curajului de a ne asuma responsabilitatea pentru alegerile pe care le facem sau mai grav, pe care NU le facem. Nimic nu este mai comod individului decât a spune „Aşa a vrut Dumnezeu…”. Pare-mi-se că am mai scris odată despre asta, dar despre unele lucruri se tot scrie şi tot mai rămâne de scris.

Înainte de a ne da cu părerea, pe post de concluzie finală, asupra a ceea ce a vrut sau nu Dumnezeu, cred că avem minima datorie sau bunul simţ de a ne exprima dorinţa proprie. De a alege, prima dată, iar apoi de a încerca să facem un pas în direcţia aleasă. Dacă ni se pare greu, putem să cerem ajutor. Cu puţină încredere, îl vom primi. 😉

Dar a aştepta ca Viaţa să aleagă pentru noi, datorită faptului că nouă ne este frică de consecinţele ce ar putea surveni în urma alegerilor noastre, este puţin-spus pueril iar rezultatele unei asemenea alegeri vor fi orice altceva, numai ceea ce ne dorim cu adevărat nu.

Da, nimeni nu spune că alegerile noastre vor fi întotdeauna cele mai bune, altfel spus, că nu vom face greşeli. Dar numai aşa vom putea învăţa şi doar câştigând experienţă în a face propriile alegeri vom putea ajunge să ne cunoaştem cu adevărat, să ştim ce ne dorim şi care este direcţia spre care vrem să mergem. A nu alege nimic este deja o alegere, despre care majoritatea oamenilor cred că implică – by default -, calea de mijloc. Ei spun că nu aleg nici una, nici alta, deci rămân acolo unde sunt. Da, la prima vedere pare că este şi asta o opţiune, pe care extremiştii ca mine nu au observat-o. O fi.  Însă pentru mine, a da skip la majoritatea alegerilor care îmi sunt aduse în faţa ochilor şi a lăsa Viaţa să se întâmple pur şi simplu, nu este o opţiune.

Altfel spus, îmi aloc dreptul de a fi un personaj important din jocul lui Dumnezeu, mai mult decât o figuraţie. Îmi aloc dreptul de a-I da uneori planurile peste cap, dacă se poate aşa ceva, şi de a negocia cu destinul, de câte ori îmi serveşte ceva ce nu e tocmai pe gustul meu.

În încheiere, că tot urmează alegerile, te las cu un scurt mesaj în spirit electoral: te-ai gândit vreodată ce s-ar fi ales de tine dacă părinţii tăi alegeau să nu te aibă? …. Ei bine, cred că alegerile noastre contează, fac diferenţa şi mai mult decât atât: ele îţi construiesc viaţa!

Te îmbrăţişez cu inima deschisă!