Vindecarea rănilor din trecut

hurt heart

Să te cerți cu cineva fără a avea vreun plan de pace nu își are sensul. Ceea ce se întâmplă e doar formarea unor răni în sufletul celuilalt, asupra căruia îți arunci tu propriile dureri. Altfel spus, iei săgeți din sufletul tău, și le arunci în sufletul celuilalt. Rana ta rămâne acolo, iar acum o are și celălalt.

Obișnuiesc și eu să mai fac asta, chiar dacă știu de EFT deja de vreo câțiva ani. Asta e, unii dintre noi avem ego-uri mai mari, iar acestea se lasă greu. În orice caz, fie că faci EFT în timp ce te cerți, fie că te cerți mai întâi ”pe hârtie” cu persoana respectivă, iar apoi o lași mai moale când vă întâlniți, fie că încerci să acționezi din suflet,  mergând pe sensibilizarea interlocutorului și nu pe acuzarea lui, există  metode prin care putem să ne vindecăm de rănile pe care le avem.

Eu prefer EFT-ul, însă nu toată lumea e deschisă la această metodă simplă, eficientă și fără repercursiuni. La urma urmei, de ce-ar fi atât de simplu? 🙂

Există însă o condiție preliminară pentru a te putea vindeca: să vrei.

Poate părea banal acest lucru, însă foarte mulți dintre noi nu reușim să admitem că avem o problemă. Ne plângem mereu de ceilalți, îi acuzăm de diferite lucruri, le cerem să se schimbe pentru ca noi să fim fericiți. Dacă stăm să analizăm puțin o situație de acest gen, e limpede de văzut că facem toate acestea deoarece avem anumite răni care ni s-ar activa dacă persoana X ar face lucrul Y. Iar atunci, dorim să împiedicăm persoana X să facă lucrul Y. Pentru ca noi să fim safe.

Oameni buni, nu ar fi mai bine pentru noi să decidem că vrem să vindecăm acea rană, nu să o lăsăm să mocnească acolo, ascunsă și protejată, gata să sângereze la orice mică tentativă a lui X de a produce Y? Și apoi, ce îți garantează ție că doar X te va afecta? Dacă nu va fi X, se va găsi altcineva să îți pună degetul pe rană, poți să fii sigur de asta!

Rănile sufletești sunt ca niște saci plini de gunoi, pe care îi păstrezi în casă, iar când vezi că se adună muștele, închizi geamurile, ușa, sigilezi tot, ca nu cumva să mai vină altele! Băi omule, păi nu mai bine arunci naibii gunoiul ăla decât să te ferești de muște? Ce-i drept, se poate întâmpla uneori să nu ai habar că ai un anumit gunoi în casă! Simți doar că pute și vezi că se adună muștele, dar nu ai nici cea mai mică idee de ce se întâmplă asta… Lăsând metafora la o parte, ceea ce vreau să spun e că în astfel de situații vindecarea este mai dificilă, deoarece tu nici măcar nu îți poți identifica rana. (În cazuri de genul, EFT-ul face minuni). 😉

Bineînțeles, a admite că avem o rană sufletească și a fi dispuși să începem vindecarea ei necesită curaj, înțelepciune și multă muncă din partea noastră. Uneori, trec zeci de ani peste niște vorbe și fapte nespuse sau, dimpotrivă, prea urât spuse. Cu cât trece mai mult timp, cu atât rana își face o scoarță tot mai groasă, însă de vindecat, nu se vindecă de la sine. E responsabilitatea noastră față de noi înșine să ne facem curat în interior. Și nu poți să începi fără a te decide că vrei cu adevărat să faci asta. Indiferent de cât de tare va durea. Probabil vei simți din nou aceeași durere de la momentul inițial, când a fost produsă rana. Dar o vei simți pentru ultima dată!

Uneori timpul trece prea repede, iar evenimentele se întâmplă de așa natură încât nu mai avem ocazia să ne vindecăm acele răni. Sau decidem că nu se mai merită.

Întotdeauna se merită, deoarece altfel, vom muri cu rănile în noi.

Dacă aveți puțină cunoaștere despre viața de dincolo, știți că sufletul nostru e nemuritor. El va merge acolo unde îi este locul, însă tu fă-ți treaba și trimite-l curat. Nu-l trimite cu răni, cu gunoi, cu muște. Fă pace cu trecutul…

Fă pace cu trecutul în așa fel încât să nu-ți distrugi prezentul. Dacă nu-ți poți trata rănile din trecut decât făcându-ți mai mult rău în prezent, atunci nu ai câștigat nimic, căci și acest prezent va deveni curând trecut. Iar o rană făcută peste alta nu îți va aduce nici o bucurie, decât o durere și mai mare. Rănile din trecut se pot vindeca, însă e nevoie de decizia ta fermă că vrei să vindeci acele ”gunoaie”.

Tendința va fi să fugi din nou, deoarece rana fiind deschisă, va începe să doară. Dar gândește-te puțin, cum se dezinfectează o rană? Cu spirt sau rivanol. Oricare din ele ar fi, ustură. Când erai mic înțelegeai că așa trebuie, acum ești prea mare ca să mai înțelegi? 🙂

Gândește-te puțin la asta…

Te îmbrățișez cu drag,

Diana

Ți-a plăcut articolul?

Lasă un răspuns