În mod cert, nu pentru vreo cauză externă. Nu sunt nici blogger de profesie, nici n-am o experienţă vastă într-un domeniu, care să-mi ofere posibilitatea de a umple un blog tematic cu articole interesante.
Şi-atunci, de ce să scrii? …??
Păi, ia să vedem.
Poate pentru că te-ai săturat să scrii în jurnale. Să vorbeşti doar tu cu tine. Cu toate că practic această tactică de eliberare a minţii şi o recomand celor ce au nevoie. Adică tuturor, altfel spus.
Poate pentru că deja scrii în agende, în Notes la telefon, pe Evernote, câteodată pe wall-uri, în My Diary şi alte aplicaţii minune. Pentru că tot scrii şi scrii.
Scrisul este o formă de terapie. O eliberare mentală şi emoţională. O conversaţie transparentă care nu face nici un rău nimănui, nu cere nici sfaturi, nici nu obligă să fie ascultată. Nu cere atenţie.
A scrie înseamnă a vorbi cu nimeni şi cu oricine. Scriind, nu doar că te eliberezi de tot bagajul ce-l porţi zi de zi după tine, dar îţi formezi curajul. Pentru că da, sunt şanse să te citească vreo doi oameni şi este nevoie de o doză de curaj pentru a-ţi deschide mintea şi sufletul în faţa unor prieteni de/pe facebook.
Câteodată nu văd nici eu rostul în a-ţi face un blog fără vreo tematică precisă, doar pentru a scrie bucăţi de suflet, aşa cum exersez eu aici. Dar dacă bucăţile de suflet se cer a fi scrise, ce pot eu să fac? Să spun sufletului nu?
O formă de creaţie artistică, ar spune unii că este scrisul. Şi că firea mult prea dramatică a omului este cea care te face să pălăvrăgeşti aiurea, pierzând timp şi făcându-i şi pe alţii să piardă timp, citindu-te.
Dar mă întreb, Eminescu şi Creangă n-ar fi scris, dacă existau bloguri pe vremea lor? Şi oare, ce-ar fi scris?
Microbul este cel care nu te lasă să nu scrii. Îţi stă în gât, la propriu. În cazul meu, această sintagmă exprimă cel mai bine adevăratele simptome pe care mi le provoacă nescrisul.
Şi atunci, de ce să laşi microbul să-ţi stea în gât? Lasă copilă lumea în pace, că din aceia care se trezesc să comenteze vor exista mereu. Ia-ţi tu laptopul în braţe, fă-te comodă şi scuipă tot.
Căci ceea ce scrii nu e decât suflet captiv care se vrea afară.
Lasă-l, fără frică!