Tot ce mi se întâmplă azi e suprafaţă.
Tânjesc cu toată întregimea, spirit, trup şi gând.
Avem de lucru, muritorii, pe Pământ…
Ştiind c-o port în mine, oarecum îmi dă speranţă.
Mă simt obiect. Studiez şi fac colecţie
De sentimente care să îmi spună că sunt vie.
Compar orice, dar nu e una starea într-o mie,
Şi holograma parcă nu a fost decât un vis.
Am cunoscut şi-acum trăiesc departe
Şi tot mai evident mi-e cine nu-s.
Extremele mă atrăgeau dintotdeauna. Minus, plus.
Dar azi trăiesc dualitatea viaţă-moarte.
O fi blestem sau binecuvântare?
La poli opuşi sunt stările, la mijloc eu.
Cea conştientă-mi spune că aşa va fi mereu.
Idealista ştie că, de-ar fi aşa, nimic un sens nu are.
