Lupta între extreme poate să-ți dea mari bătăi de cap. Mai ales când ajungi la echilibru.
Pentru cei extremişti, lucrurile stau cam aşa: când e bine, e foarte bine, când e rău, e foarte rău. Aceste două puncte de pe axă sunt „de-ale casei”, cunoscute şi trăite des. Problema apare însă când extremistul se situează, pentru o perioadă suficient de lungă, în echilibru. Oarecum, ceea ce este aici este pacea. Poți spune că este şi bine şi rău, sau, dacă e să folosim terminologia literaturii de specialitate, doar „este”.
Aici, la echilibru, viața este aşa cum este, în complexitatea şi completitudinea ei. Extremistul, obişnuit cu plus infinit respectiv minus infinit, oarecum îşi pierde echilibrul când se află pe mijlocul axei. Ironic… îşi pierde echilibrul când se află în zona de echilibru.
Şi atunci, am următoarea întrebare: care e soluția? Ce le rămâne extremiştilor de făcut când au ajuns aici?
a) Să tindă spre plus infinit, cu riscul de a-l atrage şi pe minus infinit şi astfel lupta să continue la nesfârşit;
b) Nimic, să doar fie;
c) Fii serioasă, cine poa’ să ştie? …
3 răspunsuri
Daca admitem ca + si – infinit sunt la dreapta si la stanga, atunci starea de echilibru iti permite sa construiesti!…trainic…in SUS!..Asta se poate face in echilibru: sa urci, sa te inalti! (si numai in echilibru se poate construi, in „balance”, totul se surpa, nimic nu e trainic! ) 😉
E o poveste lungă şi complicată.
Echilibrul, e un concept abstract. Echilibrul, este stagnare, este moarte. Este un concept spercific lumii solidelor şi sistemlor închise, care sunt simple abstracţii matematice, fără vreun suport real.
În Viaţă, vorbim despre ECHILIBRU DINAMIC, ceea ce înseamnă cu totul altă poveste. Vezi Principiul Ritmului. Este acel ţel nobil către care tindem, despre care vorbeşte Earl Nightingale.
Dacă acceptăm echilibrul aşa cum se vorbeşte despre el, ca destinaţie, ratăm exact esenţialul: Călătoria!
Echilibrul ca şi extremele, sunt stări tranzitorii. PERCEPŢIA noastră însă, poate fi una grosieră sau una fină, subtilă. Asta înseamnă evoluţie, până la urmă. Nuanţele…
„Ay… There’s the rub: For in that sleep of death, what dreams may come?” (Hamlet)
Bună precizare! Practic, facem un dans pe axă, oprindu-ne din când în când unde ne simțim Acasă