Nu vreau să mă încurci, nici să mă dai jos de pe drumul meu.
De fapt, nici nu ştiu ce am găsit că ai avea ce nu am eu.
Nu cred că ai mai multe, nici proprii nici cumpărate.
Şi totuşi, mi-ai virusat mintea cu prezenţa ta din zi, în noapte.
Şi azi, scriind ca să nu stau, am înţeles că am nevoie de tine să îmi colorezi viaţa!
Pentru că e cam gri.
Nu ştiu de ce e gri, când unii văd o întreagă paletă de culori.
Eu însă văd din an în paşti raze de soare printre nori.
Chiar, apropo, eu m-am considerat o optimistă ani la rând.
Dar drama asta, cam de-o viaţă şi ceva îmi stă în gând.
Aşa că nu vreau să mă-ncurci, dar vreau să-mi colorezi tu viaţa.
Pentru că e cam gri.
S-ar putea să-mi vând minciuni frumos împachetate.
Colorate şi parfumate.
Şi de fapt să fie stele căzătoare, să treacă ca şi prima ninsoare,
Din 5 decembrie şi să nu mai ningă niciodată apoi.
Şi totuşi, multe culori simt că ai ascunse în ghiozdanul tău.
Şi mi-ar plăcea să-mi colorezi tu viaţa.
Pentru că e cam gri.
Nu ştiu dacă se practică colorări de viaţă reciproce.
Cred că unii sunt de părere că fiecare trebuie să fie capabil să
Îşi coloreze viaţa cu paleta lui. Şi ghici ce?
De aceeaşi părere sunt şi eu. Trist.
Căci dacă îmi arunc ochii în paleta mea,
E plină de nuanţe cenuşii,
Rezultă că m-aş picta în gri.
Poate şi tu ai doar gri. Şi gri-ul tău cu griul meu
Ar face de un curcubeu.

