Iubitule, scriu despre tine…
Despre cum mă uimești când mă iubești,
Despre cum îmi zâmbești când mă privești,
Despre cum îmi repeți de-atâtea ori
Că ți-e viața pictată în culori
Și-mi mai spui, uite așa, uneori,
Că de când suntem noi, parcă zbori!
Dar tu știi că eu râd și îți spun:
„Nu te cred! Tu mă minți! …ești nebun”
Însă sufletul meu s-a-nălțat
N-am curaj să-l opresc din zburat.
Cine-s eu ca să-i spun ce să simtă?
Doar o fată ce nu știe să mintă.
Și atunci, ochii mei, ca un fulger,
Îi cobor și-i opresc într-un înger
Înger tandru, ce șade între noi
Și-mi șoptește, privindu-ne goi:
„Pune-i mână pe suflet, acum,
Ia durerea, transform-o în scrum!
El, la schimb, îți va da doar minuni,
Vei vedea-n ochii lui alte lumi.
Îți va da daruri rare – iubirea,
Acceptarea și preafericirea.
Tu-i vei da lui blândețe, iertare,
Pace-n suflet și liniște-n stare.”
Mă trezesc, ochii greu i-am deschis,
Mă întreb de-i real sau e-un vis,
Te ating și te simt, ești aici,
Mă atingi și m-alinți cu pupici,
Mă întreb oare ce-i între noi…
Tu-mi zâmbești… și-nțeleg, suntem goi…