Prefaţă: vorbesc despre viaţă.
Păi, când nu ştii ce să faci, îţi recomand pentru început să îţi faci un ceai, să te aşezi şi să-ţi iei o foaie şi un pix.
Scrie-ţi gândurile pe foaie. Lasă să curgă tot, nu ţine nimic înăuntru. Oricum numai tu vezi foaia aceea. Gândeşte în scris, cu alte cuvinte.
Când ai ajuns la finalul gândurilor, taci şi ascultă liniştea din lume. Da, încă mai există linişte în lume. Încă mai există pace în lume. Taci şi ai s-o auzi.
Apoi ascultă mai atent. Ascultă mai adânc. Coboară puţin cu urechea, către sufletul tău. Vezi dacă îţi spune ceva.
Cu siguranţă îţi spune, dar s-ar putea să îţi vorbească foarte încet, cu teamă, dacă nu l-ai ascultat până acum.
Roagă-l să-ţi vorbească mai tare.
Ascultă-l. Nu-l judeca. Nu-l trece prin filtrul minţii. Doar ascultă-l.
Ce-ţi spune? Îi convine unde l-ai adus? Îi convine de tine? E fericit că trăieşte în corpul tău?
Nu ştii? Păi întreabă-l!
E fericit? Dacă spune da, felicitări. În cazul acesta, lasă blogul meu şi du-te trăieşte bine, cum ai trăit până acum.
Nu e?… 🙂 Continuăm.
Ce-ţi spune? Ascultă-l.
Ce-ar vrea de la tine? Unde ar vrea să fie? Cum ar vrea să se simtă? Ce ar vrea să trăiască?
Întreabă-l, nu-mi tot spune că nu ştii!
N-auzi nimic? Ai de muncă. Repetiţia e mama învăţăturii. Continuă. Îţi va vorbi.
Notează tot ce îţi spune. Tot ce auzi de la el. Chiar şi dacă sunt cuvinte fără sens. Notează.
Ai notat ceva?
Ce?
Ce vrea sufletul tău? Ce ţi-a spus că ar vrea, chiar în acest moment? Ce ţi-a spus?
Păi, fă aia. Exact aia să faci. Exact ce ţi-a spus sufletul tău să faci, aia să faci.
Îmi spui că nu poţi? Că n-ai cum, sau n-ai timp, sau că eşti la servici, sau că te vede lumea şi se uită ciudat la tine? Sau că ţi-e groază, sau că ţi-e frică de ce s-ar putea întâmpla sau că eşti prea bătrân sau că nu ştii de unde să începi? Sau că uite câte motive ai deja să nu faci, şi ce tot vorbesc eu, că nu e aşa uşor, şi-o să văd eu, şi nu toată lumea e aşa iresponsabilă ca mine? Şi că viaţa e grea şi oamenii nu pot fi fericiţi, şi că în România nu se poate şi că dacă aveai şi tu pe cineva care să, şi dacă te ajutau şi pe tine alţii, şi dacă cine ştie ce mai îmi spui?
Ce-mi spui acolo, că nu te aud bine?! Mai ai?
Concluzia: nu poţi sau, mai bine zis, nu vrei să faci ce vrea sufletul tău.
Bun. 🙂
Dar atunci, te rog: nu mă mai întreba niciodată, dar niciodată, ce să faci când nu ştii ce să faci.
Postfaţă: vorbeam despre viaţă.