Trăim aceleaşi stări, aceleaşi experienţe, rând la rând, doar că în moduri diferite. Este exact ca şi cum am vedea acelaşi film, dar de fiecare dată cu alţi actori, în alte săli de cinema, în alte oraşe. Nu se schimbă nimic în ceea ce priveşte filmul.
Norocul tău dacă îţi place. Ghinion dacă nu… 🙂
Şi totuşi, sunt părţi în filmul acesta – de dragul inimii mele, hai să le numim “faze”- care nu îţi plac, pe care nu mai vrei să le revezi a.k.a. să le retrăieşti. Şi ce faci? Păi, la cinema nu prea poţi face multe. Poţi schimba filmul? Nu poţi. Tot ce poţi să faci este să îţi pui mâinile la ochi, precum copiii, şi să aştepţi să treacă scena respectivă.
Vestea bună este că Viaţa bate filmul… Iar în cazul Vieţii, acţiunea poate fi schimbată. Dacă nu o vei schimba de bună voie, ca proprie alegere, filmul va rula de la sine după acelaşi scenariu. În Viaţă tu eşti regizor, tu eşti actor. Şi nu putea fi mai ideal decât atât.
Cu toate acestea, oameni suntem, iar omul găseşte întotdeauna pe cineva pe care să dea vina pentru tot ce se petrece în viaţa lui. La un nivel foarte superficial, altfel spus în primă etapă, vina este aruncată pe familie, soţ, prieteni sau cine ştie cine. Apoi, dacă urcăm un nivel, vina începe să caute umeri mai mari – atunci dăm de societate, stat, lume în general. Cel mai înalt nivel şi preferatul meu, într-un dublu sens, este divinitatea. Oamenii dau vina pe Dumnezeu, doar că într-un mod mai…elegant, spunând că “Aşa a avrut Dumnezeu, nu ai ce să faci!”.
Oameni dragi, nu vă mai minţiţi singuri! Da, nimic nu se mişcă fără voia lui Dumnezeu, cred asta cu cea mai mare tărie, dar mai cred şi că este extraordinar de uşor să te scoţi spunând că locul tău în propria Viaţă este cel care este pentru că aşa a vrut Dumnezeu. Zi zău?! Tu nu ai făcut nimic să ajungi acolo? Nu tu ai ales sau poate mai degrabă, nu tu n-ai ales să nu alegi altceva? Nu paşii tăi te-au dus unde eşti? Nu propria ta minte şi judecată te-au direcţionat unde eşti?
Om scump, Dumnezeu e mult mai mult decât un regizor de film. Sau mai bine spus, o fi El regizorul Filmului Universal, al filmului intitulat Creaţie, Existenţă. Dar filmuleţul tău propriu, în care joci ca protagonist, regizor, sufleur, director şi ce mai vrei tu! – acela tu l-ai scris, scumpule. Joacă-l.
Lasă-l pe Dumnezeu în pace când vine vorba de a-i arunca pe umeri povara Vieţii tale. Nu e nevoie de un mare efort, decât de un ceai, puţină conştientizare şi un prieten de suflet, care să-ţi mai deschidă ochii când ai orbit de la atâta soare.
În final, îţi doresc să-ţi scrii cel mai frumos film posibil şi să iei Oscarul pentru cel mai bun actor.
Între timp, mă întorc la propriul scenariu, cu inima deschisă şi cu ceaiul meu. 🙂