Număr secundele din zi, cât mai am până să te văd. Nu credeam că mă mai pot întoarce în copilărie, dar iată-mă.
Unde-mi e maturitatea când eşti tu? Nu văd decât fluturi, minți zburdalnice şi ochi înflăcărați. Şi sentimentul de ajun de Crăciun.
Ok, poate că mai văd nişte brațe puternice care mă înconjoară. De fapt, le simt. Pe ele le simt.
Şi totuşi, mintea ta e mai sexy decât oricare alta cu care am conversat vreodată. Mă suceşte, pur şi simplu, fără efort muscular.
Ți-am zis ceva de ochii ăia? Încă nu?! Sstt! Ascultă: ochii tăi…nu ştiu când mă priveşti cu inocența şi albețea aripilor unui înger şi când arde în tine demonul plăcerilor şi certitudinea dominației leului în junglă. Ştiu doar că le ai pe ambele şi, între ele, milioane de culori amestecate în verde, toate.
Apropo, ştiai că am scris despre verdele cald al ochilor tăi înainte să te cunosc? 🙂
Când păşeşti spre mine… linişte şi pace. O atât de mare pace ce poate fi omogenizată în apa unui ocean, de un albastru pur şi vibrant, dormind. Nici măcar o frunza nu cade când tu păşeşti spre mine. Echilibrezi pământul, cu mersul tău.
Zâmbetul tău îmi spune că e foarte bine. Că mă duc spre casă şi că eşti începutul meu de familie. Aştepți şi tu la fel ca mine să scriem cuprinsul. De sfârşit nu ştiu dacă ne vom ocupa în viața asta. Mai lăsăm ceva şi pe cea care vine. Vrei?
Da, şi sufletele semnează contracte, nu doar oamenii. Doar că ele le semnează în spirit. În natura esenței lor, fără pixuri, fără foi. Ci cu priviri înmuiate profund în iubire şi în ‘Doamne, îți mulțumesc!’. Şi le semnează pe inimă.
N-am să uit nicicând ‘unirea cozilor’ din Avatar, ştii?