Diana Culic (Blog)

Scumpo, vreau să-ți spun câteva lucruri, pe care aş fi putut să ți le spun la 16 ani, dar te-am lăsat în pace. Acum, însă, a venit momentul. Aşadar, ia un loc, ia-ți ceaiul şi să-ncepem.

La 16 ani te-ai îndrăgostit nebuneşte şi ai jurat că el e prima, ultima şi marea ta iubire. Ți-aş fi spus atunci să taci, că sufletul ți-e fraged şi nu ştie ce vorbeşte, dar spectacolul era prea frumos ca să-l întrerup. Ei bine, acum, la 26, stai din nou cu inima complet deschisă în fața iubirii şi ți-e frică să nu îți pierzi mințile de tot. Acum ți-aş spune să le laşi pierdute, căci oricum s-au dus demult. Şi îți reamintesc doar că viața e un ciclu şi că toate-s vechi şi nouă toate… Mai mult de-atât nu îți spun nimic, căci tu oricum nu m-asculţi, ca-ntotdeauna.

La 16 ani ai descoperit suferința provocată de prea multă iubire, credeai atunci. Acum, la 26, ai realizat că adevarata iubire nu provoacă durere. Dar că dintr-o mare durere se poate naşte extraordinar de multă fericire. Ştiam eu ca vei învăța asta, dar unde mai era farmecul dacă îți spuneam aşa, cu una, cu două?

La 16 ani vroiai să pleci de lângă mamă, tată, frate şi soră. Şi numai asta spuneai, că la 18 ani tu fugi de acasă. Ai trecut şi de 18 ani şi-ai ajuns la 26, şi n-ai fugit de acasă, ci ai plecat agale. Astăzi numeri lunile întregi care trec şi tu tot nu mai apuci să dai pe acasă… Părinții plâng când te văd, iar tu le scrii poezii pe facebook de ziua lor. Ți-aş fi spus atunci că va veni ziua asta, dar n-ai fi înțeles nimic…

La 16 ani te certai zilnic cu fratele tău şi i-ai spus să plece să nu vă mai vedeți niciodată. Te-a ascultat şi a plecat departe. Între timp, ți-a devenit model în viață. Astăzi, la 26, l-ai văzut timp de o zi după un an întreg de la ultima voastră întâlnire… şi ți-era dor. Enorm de dor.

La 16 ani te credeai atotputernică şi urlai în gura mare că tu faci tot ce vrei. Acum, la 26, faci tot ce vrei, ştii că orice se poate, dar parca nu mai vrei să spui nimănui asta… nici măcar ție. Şi nici nu mai vrei să faci orice…

La 16 ani aveai o grămadă de prieteni la bloc, la şcoală, în trupele de dans de la liceu, de tot felul. Erai destul de populară. Dar nu aveai nici un prieten cu adevărat legat de sufletul tău. Acum, la 26, degetele de la o mână aproape că-ți ajung să îi numeri pe aceia pe care îi poți numi prieteni, iar pentru toți restul există 5000 de locuri pe facebook. Ai înțeles că e incomensurabil mai valoroasă prietenia adevarată a unui singur om decât amiciția miilor. Zi-mi, ce rost avea să-ți spun eu atunci despre toate astea?

La 16 ani credeai că eşti femeie, pentru că începeai să îți descoperi trupul, încetul cu încetul, mai mult decât îți spusese mama. Acum, la 26, ai realizat că femeie devii când îți descoperi sufletul, nu trupul. În fața ta mai întâi, şi-a lui Dumnezeu. Şi abia apoi a altuia.

La 16 ani credeai că a spune verde în față adevărul, chiar dacă asta îl răneşte pe celălalt, e cel mai de preț lucru pe care îl poți face. Acum, la 26 ani, începi să vezi că pacea, de foarte multe ori, e mai presus de adevăr. Sau măcar că modul de a spune adevărul e cel care face diferența între un suflet mângâiat şi unul rănit.

La 16 ani spuneai că niciodată n-o să te îndrăgosteşti de un blond. Acum, la 26, ştii că ai făcut-o. Te-ai îndrăgostit de cel mai blond tip pe care l-ai cunoscut vreodată. Şi l-ai iubit. Şi a fost foarte bine cât a fost. Şi ai învățat că ‘niciodată să nu spui niciodată’ e o vorbă înțeleaptă.

La 16 ani vroiai să trăieşti o viață de prințesă, în lux şi în lucruri scumpe. Ai trăit-o, şi ai dat-o la schimb pe libertatea sufletului şi bucuria ființei. Acum, la 26 ani, cel mai mare lux pe care îl mai vrei e clipa de linişte din suflet şi scânteia fericirii în ochi.

La 16 ani spuneai că muzica e viața ta şi că fără muzică, tu mori. Între timp, ai renunțat la muzică de multe ori şi n-ai murit. Acum, la 26 ani, muzica face iarăşi parte din viața ta, dar astăzi ştii că ea e doar o parte, tot atât de mare precum sunt alte părți care formează întregul, întreg care e tot atât de mult pe cât nu e nimic altceva decât e.

La 16 ani te credeai mai bună ca oricine, la orice. Acum la 26, nu te mai crezi nicicum, la nimic, îţi ajunge să doar fi. Vroiam să-ți spun de atunci că cea mai mare risipă de timp o faci comparându-te şi intrând în competiție cu alții. Dar m-am oprit. Şi bine am făcut. Astfel, ai învățat pe pielea ta.

La 16 ani vroiai totul, fără să pierzi nimic. Acum, la 26, nu mai ai nimic de pierdut, dar ai dobândit Totul. Şi nimicul nu mai înseamnă nimic, pentru că Totul a ajuns să însemne Tot ce poate fi în absența a Tot ce nimic nu poate fi.

În încheiere, te las cu bine. Ți-aş mai putea spune ceva despre ce-o să fie la 36 ani, dar lasă, mai bine ne auzim atunci.

Te îmbrățişez, cu inima deschisă…