Diana Culic (Blog)

Am fost astăzi la biserică, după ceva vreme. Predica de azi – despre acel bogat care trăia într-un palat şi acel sărac ce stătea la porţile palatului, pe al său nume Lazăr. Cu siguranţă mulţi ştiu mai bine decât mine despre ce este vorba.

Eu însă, ştiind mai puţine, am auzit mai multe. Sau poate că am auzit doar ce a trebuit să aud. În fine, de la începutul predicii mi-am dat seama că îmi place preotul. Voce calmă, caldă, care îmi transmitea încredere şi siguranţă. Astfel, devenisem interesată dacă ceea ce va spune va trezi flacăra adevărului în mine sau nu. Dacă voi rezona cu gândirea şi simţirea lui sau nu.

Dintr-una într-alta, preotul a ajuns la o explicaţie a pildei bogatului şi a săracului Lazăr care mi-a plăcut mult: el spunea că bogatul ar fi trupul nostru, iar săracul – sufletul nostru. De aici încolo, logica a condus argumentaţia: grija pentru trup este echivalentă cu grija pentru bogăţii, echivalentă cu grija pentru cele lumeşti, în timp ce preocuparea pentru suflet, adică pentru cele invizibile, inexistente printre cele lumeşti nu este nici pe departe la fel de strălucitoare precum aurul ci, dimpotrivă, tăcută, intimă şi aparent inexistentă, precum sărăcia bunicuţelor ce apar, în preajma Crăciunului, la televizor. Altfel spus, citez: „bogatul trup şi săracul suflet”.

Asta nu e neapărat ceva rău… Cum aşa?

Menirea noastră aici este să fim fericiţi. Să ne bucurăm. Iubitul meu frate – călugăr printre altele – mi-a spus odată aşa: „toţi suntem făcuţi să fim fericiţi şi dacă nu suntem, la rădăcină, numai noi suntem de vină. Poate câteodată e mai greu de crezut asta, însă aşa e.” Perfect de acord şi profit de ocazie să mai mulţumesc odată Cerului pentru familia pe care o am. 🙂

Dragii mei, fericirea vine din interior. Cine nu o găseşte acolo, poate să se scalde în lingouri de aur şi-n maseratiuri şi-n vacanţe în Dubai, tot degeaba. Iluzia şi senzaţia de fericire va rămâne atât: o iluzie şi-o senzaţie. Iar iluziile dezamăgesc, în timp ce senzaţiile nu durează mult.

Însă fericirea interioară, odată dobândită, permite şi chiar contribuie la crearea de bunăstare în lumea materială, ajutându-ne să ne conducem viaţa spre abundenţă, astfel încât ajungem, treptat, să avem acel „bogat trup” despre care vorbea părintele în biserică. Ok, toate bune până acum. Dar cu sufletul cum rămâne?

„Săracul suflet”, din punctul meu de înţelegere, mă duce cu gândul la „sărac cu duhul”. Altfel spus, oricât de bogat ai fi în plan financiar, oricâte ţi-ai putea permite, orice case şi maşini ai avea, nu le clădi pe sufletul tău. Lasă-l gol. Lasă-l curat. Lasă-l dezbrăcat. Lasă-l copil. Lasă-l cum a venit în lume: fără nimic, doar cu Dumnezeu.

Umple-te de bogăţii materiale, om preaiubit! Du-te în toată străinătatea! Vezi mări şi ţări, bucură-te de viaţă cât de mult poţi, şi-apoi mai bucură-te odată! Dar BUCURĂ-te! Adică fă-o cu bucurie în suflet, cu iubire şi cu pace! Nu-ţi îngropa sufletul în aur, îngroapă-ţi degetele, dacă asta îţi face plăcere. Dar lasă aurul departe de suflet. Nu-l ataşa duhului tău.

Lasă-ţi sufletul liber, să poată să zboare Acasă, oricând simte nevoia.

Pace ţie, iubitorule.

Te îmbrăţişez, cu inima deschisă.