Dacă să fi tu însuți crezi că e greu, încearcă să fi altcineva.

image

De ce e greu să fim noi înşine?

Nu din cauza acțiunii de a fi, în nici un caz. Ci din cauza feedback-ului pe care îl primim de la cei din jur. Sau, mai mult, din cauza judecății noastre cu privire la acel feedback.

Nu e greu să fi cine eşti. Dar e riscant, adesea. Rişti să fi judecat, să nu fi acceptat, să fi considerat altfel decât ‘ai trebui’ lumii, altfel decât i-ar plăcea persoanei care te judecă, pe baza aşteptărilor pe care şi le-a creat în ceea ce te priveşte.

O legătură cu o astfel de persoană – fie că este relație de cuplu, de familie sau altceva, va deveni în foarte scurt timp o povară, atât pentru tine cât şi pentru persoana respectivă. Tu nu vei fi fericit – atâta timp cât nu poți fi cine eşti, iar el/ea nu va fi fericit/ă de vreme ce tu nu corespunzi în mod natural aşteptărilor sale.

În cuplu, astfel de relații sunt bolnăvicioase, răpesc personalitatea şi modelează caracterul fiecărui partener. Conduc până în punctul în care nu te mai recunoşti, nu mai semeni cu cel care erai înainte de acea legătură. Inevitabil, apare nefericirea şi de aici până la momentul în care simți că vrei să te îndepărtezi de „partenerul” tău nu este decât un pas.

Singura ta opțiune bună, dacă îți pasă de tine, de partenerul tău şi de acea relație este să… nu îți pese. Cum aşa? Simplu: să nu îți pese, de la început, de aşteptările pe care celălalt şi le-a creat în ceea ce te priveşte. Cel mai mare aport, cadou cu care poți intra într-o relație este să fi cine eşti cu adevărat. Să fi sincer, cum am mai spus odată, „chiar cu riscul de a nu fi pe placul potențialului partener şi astfel, de a-l pierde”.

E de mii de ori mai bine să pierzi un potențial sau chiar un real partener, decât să te pierzi pe tine însuți. De fapt, din momentul în care te-ai pierdut pe tine, cu greu mai poți ține pe altcineva lângă tine, deoarece nimănui nu-i plac cadavrele – oamenii fără suflet.

Aşa că, te rog: lasă naibii feedback-ul. Lasă deoparte cum vor alții să fi pentru a fi bun. Cineva te-a creat aşa cum eşti în lumea asta şi pentru El ai fost perfect, crede-mă. Dacă pentru altul nu eşti nici măcar bun, poate ar fi timpul să te trezeşti, să-ți iei catrafusele şi cel mai important – sufletul, şi să-ți vezi de drum.

Te îmbrățişez, cu inima deschisă.

Ți-a plăcut articolul?

Lasă un răspuns