Diana Culic (Blog)

Acum câțiva ani aş fi dat orice pentru o zi ca cea de azi.Atunci părea doar un vis, cu foarte mici şanse de împlinire. Astăzi este normalitate, cotidian. Imposibilul s-a transformat în real de mult, iar personajele din poveste – zâne bune, aliați şi prințul cel mult aşteptat, toate şi-au făcut simțită prezența în viața mea.

Acum câțiva ani, dacă îmi descriai această zi, aş fi fost extrem de entuziasmată şi de fericită. Şi mândră de mine. Da, aş fi fost mândră de cine sunt şi cum am reuşit să-mi modelez viața, singură, prin propriile forțe.
Astăzi, însă, sunt multe zile în care prezentul mi-a devenit atât de comun încât uit că, pur şi simplu, îmi trăiesc visul. Şi ca mine cred că sunt mulți.

Ne obişnuim cu binele mai repede decât ne obişnuim cu sexul nostru, când suntem copii. Uităm că acum câțiva ani am fi dat orice la schimb pentru o zi ca cea de azi. Refuzăm să vedem că realitatea ne arată clar cum noi suntem creatorii propriei noastre vieți. Vise îndeplinite sau dimpotrivă – regrete şi şanse ratate, fiecare după cum am crezut.

După cum am crezut, aşa am făcut. După cum am făcut, aşa am primit. După cum am primit, aşa avem.

Eu am crezut că se poate. Am crezut că pot, că merit. Am decis să fac, aşadar. Făcând, porți s-au deschis. Am primit toate cele necesare pentru a construi. Nu am primit din start materialul pentru toată construcția, ci doar pentru un rând de cărămizi. Cu ele am decis să-mi construiesc propria viață, aşa cum îmi plăcea.

Aşadar, m-am pus pe clădit. Fără proiect, fără măsurători, fără planificare anterioară.
Uneori construieşti aiurea şi realizezi că ți-ai creat un zid în față, peste care nu mai poți să treci şi, prin urmare, trebuie spart. L-am spart, de câte ori a fost nevoie. Şi din cărămizi sparte am luat-o de la capăt.

Pe măsură ce mi se termina materialul,  primeam altul. Cineva avea grijă să mă aprovizioneze. Parcă dinainte de a cere eu… Probabil vedea sclipirea de încredere, curaj şi ambiție din ochii mei. Atât era suficient…

* * *

În orice caz, ce vreau să subliniez aici este frumusețea zilei de azi. M-am trezit de bună dimineață cu o stare de bine. O stare de împăcare şi conştientizare că azi este o zi minunată. Şi am avut dreptate. Este o zi excelentă. Atât în lume cât şi în mine. O zi de pace. O zi în care trecutul stă la un ceai cu mine şi-mi spune că e bucuros, că nu l-am făcut de râs. Viitorul mă priveşte galeş şi-mi exprimă entuziasmul şi onoarea de a mă avea ca parteneră de creație.

Nu e decât o zi simplă, ca oricare alta. Cu nimic în plus, cu nimic în minus. E o zi obişnuită, ca toate celelalte.

Şi toate zilele sunt obişnuite, în fond. Dar am ales să nu fie ordinare. Le dau voie să fie extra-ordinare. Obişnuit de extra-ordinare. 🙂

Uneori, mai vine câte o zi cum e cea de azi, în care realizezi că îți trăieşti visul ce-ți părea imposibil acum câțiva ani.Şi atunci, în zile ca şi asta, te bucuri, te aşezi în sufletul tău şi te îmbrățişezi, cu inima deschisă.

Pentru că e bine. 🙂