”Sufletul îți devine tot mai frumos, iar asta se vede și la exterior” mi-a zis azi un prieten bun și vechi… Așa o fi. Și cu ocazia asta, îmi dau seama că avem tot mai mare nevoie de oameni curioși să descopere suflete, nu doar trupuri.
Avem nevoie de mai mulți oameni care au curajul de a-și exprima sentimentele bune și mă refer în special la iubire, iar ura și răutatea să încercăm să ni le rezolvăm în liniște, nu să le trâmbițăm pe toate gardurile.
Avem nevoie să căutăm esența în noi înșine. Seva ființei noastre. Iar pe aceea s-o exprimăm. Dacă am face asta, n-am avea altfel cum fi, decât minunați.
Avem nevoie să ne permitem să simțim. Să nu facem nimic, sa nu ne gândim la ziua de mâine, ci doar să inspirăm minunata viață care curge prin noi, fie că o vedem sau nu.
Mai avem nevoie să stăm singuri, din când în când. Iar atunci, în cea mai solitară clipă, să tăcem și să ascultăm. Poate, poate, sufletul ne va vorbi. Doamne, cât de multă nevoie avem să-l auzim!
Mare nevoie avem să iertăm. Din când în când, să ne luăm trecutul în palme și să-l întrebăm ce-l doare. Să-i vindecăm orice rană, prin iertare. Căci iertarea și dezlegarea celui ce ne-a rănit nu-l ajută atât de mult pe el, precum ne ajută pe noi…
Avem nevoie să facem curat în relațiile noastre. Nu prin renunțarea la ele, ci prin eliminarea a tot ce-a fost vreodată rău. Cum? Cere… și ți se va da.
Avem nevoie să-i iubim pe ceilalți, pe noi, pe Cel din noi și de peste tot.
Avem nevoie să iubim. Asta ar ajunge.