Ei zic că „Arta nu găsește, arta caută…”
Citisem azi pe un afiș, expus în stradă.
M-am întrebat dacă mi se-adresează mie.
Ce prostie!
N-am nici un strop de disciplină-n capul ăsta.
Căci nu creez decât când văd că plouă.
Și plouă rar, sau poate nu doresc să plouă totdeauna.
Și iar încep să deraiez, cum fac întruna.
Dar cum a spus un mare om, n-o faci pentru că trebuie,
O faci pentru că nu poți altfel.
Pentru că fără ea, te-ai renega.
Sau, mai precis, n-ai exista.
Trăiesc dar nu exist de multe ori
Și am mai spus, paleta mea se-ntâmplă să n-aibă culori.
Și rup din soare câte-un galben,
Sau un albastru dintr-un ochi,
Și-un roșu de pe buze sexy
Și fac un curcubeu.
Spălat de prima ploaie.
Și nici măcar nu mi se-ndoaie,
Cum sunt de regulă curcubeele.
Și eu, care trăiam prin ritm și rimă,
Am ajuns să scriu o poezie deșirată.
Cam fără tată.
Cam fără tată, mă repet.
Repetiție intenționată.
