Să trăim, zic.
Am putea să ne permitem să simțim.
Să căutăm și să găsim și să îmbrățișăm găsirea.
Să luăm o gură de aer rece și proaspăt în plin miez de vară toridă, și să-l sărutăm până îl topim în flăcări.
Să mergem înainte, ca și calul, da. Fără să ne pese de stânga sau de dreapta.
Am putea să ne dăm drumul. Și să ne permitem.
Am putea să ne iubim și să iubim.
Am putea să încercăm să trăim o zi măcar fără să judecăm, analizăm și gândim orice lucru pe care îl facem sau nu îl facem, din cauza prea multului gândit.
Am putea să ni se rupă. Să rupem normele și să trecem peste ele.
Am putea să ne întrebăm inima ce vrea și să îi și ascultăm răspunsul.
Am putea, din când în când, să facem ceva de care ne este foarte frică.
Am putea să râdem pe stradă în hohote. Am putea să abordăm străini. Să le facem complimente, când simțim.
Am putea să fim umani, să ajutăm.
Am putea să trecem pe lângă cei de lângă noi cu dragoste, nu cu indiferență.
Am putea să tolerăm măcar, dacă nu înțelegem.
Am putea să citim. Mult.
Am putea să închidem ochii între două, trei paragrafe citite și să ne imaginăm.
Am putea să medităm, să cerem de la viață ce am putea să avem. Adică orice.
Am putea să cântăm. Fără teamă. Liberi.
Am putea să colorăm și să pictăm un tablou, măcar vara.
Am putea să ne rugăm. Și să Îl lăsăm să ne vorbească.
Am putea să spunem Mulțumesc.
Am putea să fim.
