Ne facem griji mult prea ușor. Și toate le exagerăm.
Drame, nevoi, sau suferințe, cu mii de wați le-amplificăm.
Uităm să ne uităm în sus. Uităm că cerul ne unește.
Considerăm că am fost răi iar Dumnezeu ne pedepsește.
Ne punem des lumea în cârcă, vedem povară unde nu-i
Și nopțile nu le dormim de grija nici nu știu a cui.
Uităm că soarele răsare, indiferent de anotimp,
Același timp avem cu toții, dar toți urlăm că n-avem timp.
Ne umplem goluri interioare cu mărci de haine și mașini
Pentru moment trăim o stare de bucurie și de plini
Simțim ceva că ne lipsește și mergem către frigider
Ne săturăm, dar tot nu-i bine. Mâncarea noastră e în cer.
…………………………………………………………………………….
Am început să scriu de bine și iar sfârșesc dramatizând
Probabil m-am stresat prea mult să nu exprim ce am în gând.
Concluzia e că totu-i bine. Și Ieri a fost doar cum a fost.
Și Azi e pur așa cum este. Iar Mâine încă n-are rost.
