Diana Culic (Blog)

Am prieteni.

Am prieteni cu care îmi face plăcere să vorbesc oricând, de care îmi e dor şi de a căror viaţă chiar îmi pasă. Sunt prieteni care ţin de cald. Dar şi de frig. Prieteni compleţi.

Am familia care este mereu acolo şi mă susţine indiferent de cât de mult le-aş greşi sau i-aş răni. Rănile care se fac în familie dor mai tare dar se iartă mai repede. Familia – trambulină. Oricât ai sări, oricât ai cădea, te prinde şi te aruncă înapoi.

Am prieteni cu o gândire foarte raţională şi logică, care îmi prezintă mereu situaţia din punct de vedere obiectiv şi realist şi care mă ajută să cresc mental şi emoţional. Sunt prieteni de genul unui algocalmin când te doare capul. Pentru ei s-a inventat zicala „prietenul la nevoie se cunoaşte”.

Am prieteni care sunt oameni frumoşi, care mă îmbogăţesc cu experienţa lor de viaţă şi cuvinte bune şi potrivite. Şi pe care simt că pot sa îi ajut prin prezenţa mea. Prieteni care sunt ca o pâine de casă, tocmai scoasă din cuptor.

Am prieteni foarte diferiţi de mine. Ei mă inspiră şi din necunoscutul lor creez. Sunt prieteni – cafea. Sau ceai verde. Îmi deschid alţi ochi.

Am fraţi. Prieteni de aur. N-au nevoie de comentarii.

Îl am pe Dumnezeu. Trebuia să-l pun în cap de listă, dar atunci nu mai exista nici o listă.

Dar totuşi, simt că lipseşte o aromă din tot buchetul acesta…

Lipseşte un amestec de piper cu flori de trandafir. Lipseşte mirosul de vin fiert cu scorţişoară, iarna. Lipseşte căldura puloverului de lână sus pe pârtie. Lipseşte respiraţia asfaltului fierbinte, vara. Lipsesc pleoapele întredeschise care nu cedează în faţa somnului. Lipsesc împăcările. Lipseşte durerea dorului. Lipseşte timpul care zboară. Lipseşte piciorul împins în acceleraţie. Lipseşte spirala formată din două suflete. Lipseşte aerul care lipseşte atunci.

Lipsesc fluturii.

Zi-mi tu, ai văzut vreo vară împlinită fără fluturi?