Diana Culic (Blog)

Zilele trecute discutam cu o amică despre o fostă relaţie de-a ei. Nu suntem prietene foarte apropiate, ne cunoaştem destul de puţin, însă tipa mi-a părut destul de matură şi conştientă de ce are să ofere într-un cuplu, respectiv ce vrea să primească. Mi-a atras atenţia, în mod special, când a spus următoarele cuvinte: „Simţeam că ar fi vrut să mă iubească, dar nu avea resurse”.

Am stat asupra acestei idei câteva zile, gândindu-mă dacă într-adevăr se poate aşa ceva: să vrei să iubeşti pe cineva dar să nu ai resursele necesare?

Ca să ne înţelegem de la început, când spun resurse mă refer doar la aspecte interioare.

Ce-o fi însemnând să vrei să iubeşti pe cineva dar să nu ai resursele necesare?

Poate că …

… Să nu poţi deschide sufletul persoanei de lângă tine. Să nu ai cheia cea bună. Sau, să fie întuneric şi să nu vezi gaura uşii.

… Să nu îi nimereşti nicicum lungimea de undă cu gândurile tale.

… Să vorbeşti altă limbă, chiar dacă foloseşti aceleaşi cuvinte.

… Să nu reuşeşti să aprinzi lumânarea, din cauza unui chibrit care nu vrea nicidecum să se aprindă. Şi e singurul pe care îl ai.

… Să te uiţi la ea. Când ea ar vrea să te uiţi în ea.

… Să fii liniştit crezând că totul e ok. Iar ea să simtă că nimic nu e ok.

… Să vrei să îi dai şi sufletul pe tavă. Dar când îl cauţi, să vezi de fapt că nu ştii nici măcar unde e.

… Să vrei să îi dai orice. Dar ea să nu aibă nevoie de nimic mai mult decât ce are deja.

… Să te simţi minunat în compania ei. Iar ea să se simtă… tot în compania ei.

… Să vrei, dar să nu poţi. Iar ea să vadă că vrei, dar să vadă şi că nu poţi. Chiar dacă ea poate că ar putea, dacă ar vrea…

Cam aşa simţim noi că ar vrea să ne iubească dar că nu are resurse. Situaţia se aplică şi invers, domnilor.

Ce facem cu iubirile astea? Forţăm nota sau ne întoarcem la 180 grade şi ne vedem de drum? 🙂