– Doamne, ce-mi mai placi!
– M-atragi!
– Tu pe mine ca şi o pizza pe o cola.
– Tu ca o salată verde care-şi caută rucola.
– (Ştii că e accentul invers, nu?)
– (Ştiu, dar poţi să taci şi tu?). Ţi-am zâmbit, ai observat? 🙂
– Nu, că eşti un zâmbet toată ziua. De când te scoli până te pui în pat.
– Păi ţi-am zâmbit atunci, intenţionat, nu-mi spune că n-ai observat!
– Femeie, las-o-ncet. Zâmbeşte-mi iar, hai.
– 🙂
– Vezi? S-a rezolvat.
– Eşti dus cu pluta…
– Nici tu nu prea eşti pe mal.
– Mă vrei?
– Te-aş vrea la bal. Şi la spital.
– ?? Eşti chiar dement.. Nu te-nţeleg ce limbi vorbeşti.
– Contează? Zi-mi că mă iubeşti.
– Că te iubesc?! Ai luat-o razna rău de tot. Aş spune că eşti idiot.
– N-ai fi departe de-adevăr.
– Nu ai un măr?
– Ba da, în gât, pe-al lui Adam.
– Tu chiar iei tot ad litteram?
– Femeie, nu mă încurca. Mi-e bine aşa.
– Ţi-e bine, dar ai vrea ceva.
– Mai bine du-te-n blogul tău. Şi eu rămân cu scrisul meu.
– Tu zici ce vrei, eu scriu ce vreau.
– Aş vrea să beau.
– Hai nu mai beaaa! 🙁
– Aaa, deci aşa?
– No bine, bea. Mă-mbrac şi plec.
– Eşti liberă, n-am să te leg.
– Ok. Te las. Ne mai vedem.
– Pe facebook, poate. Like ne dăm.
– Tu nici măcar atât nu faci.
– Of doamne fată, chiar îmi placi.
– Mai bine mă săruţi şi taci.