Când eşti, n-am nevoie de haine. Mâinile tale îmi îmbracă talia, iar asta e suficient.
N-am nevoie nici de machiaj, căci buzele tale îmi conturează faţa în cel mai perfect mod.
Nu văd de ce mi-ar trebui apă. Îmi iau tot ce vreau din seva ta.
Mâncarea nici nu intră în discuţie. N-avem loc în stomac de aşa ceva. Acolo e locul fluturilor.
Când eşti, nu număr orele. Nici zilele. Căci n-am timp de timp.
Nici de cărţi n-am nevoie. Citindu-te pe tine, învăţ Viaţa însăşi.
Nici de aer n-am nevoie când eşti. Îmi ajunge aerul pe care mi-l dai tu, când îmi vorbeşti.
Când eşti, n-am nevoie nici de lună şi nici de stele pe cer. Ce-ar mai putea lumina, în prezenţa ochilor tăi?
N-am nevoie nici de amintiri. Nici una nu ar reuşi să egaleze prezentul, oricum.
Să nu mai zic de ziua de mâine… Dar parcă am stabilit odată că nu am nevoie de timp, când eşti.
Când eşti, până şi Dumnezeu se odihneşte. Căci ne vede aşa, şi e liniştit.
Când eşti, sunt. Şi nimic mai mult.