Cum ar fi dacă ne-am putea iubi.

Diana Culic

Ţi-aş iubi fiecare gură de aer. Şi ţi le-aş memora pe toate, să pot să-ţi fac itinerariul lor, ori de câte ori mi-ai spune că îţi tai respiraţia.

Ţi-aş număra clipirile şi te-aş ruga să le mai răreşti. E prea mult timpul în care nu mă văd îmbrăcată în verdele cald al irisului tău.

Ţi-aş închide cuvintele într-o cutie de bijuterii. Le-aş înghesui acolo, chiar dacă ar trebui să arunc tot ce am. Şi apoi, aş purta la gât cuvintele tale. M-ar face să mă simt mai sexy decât toate bijuteriile lumii.

M-aş lăsa dezbrăcată din privirile tale. Iar în timp ce faci asta, te-aş admira. Nu mulţi reuşesc.

Ţi-aş asculta toate poveştile pe care nu ai cui le spune. Ţi-aş absorbi gândurile şi le-aş amesteca cu ale mele. În timp, să stăm doar cu buzele lipite, să nu mai pierdem timpul vorbind.

M-aş contopi cu energia ta, chiar dacă asta ar însemna să renunţ la trupul meu. Aş renunţa şi m-aş plasteliniza în tine.

Ti-aş propune să stăm treji chiar şi în vis. Să rămânem conştienţi, să ne adormim doar trupurile, iar noi să vibrăm împreună. Ţi-ar plăcea, cert.

Ţi-aş hipnotiza îngerii păzitori, să le pot lua aripile şi să ţi le lipesc ţie. Nu că ai avea nevoie, dar vreau să zbori cu mine când mă duci în al nouălea cer.

Ţi-aş compune câte un cântec pentru fiecare extaz pe care îl trăiesc cu tine. Ar fi simfonii. Fără note şi fără portative. Aş scrie cu amintiri, cu intensităţi şi cu şoapte.

M-aş pierde în tine. Cu încredere şi cu dorinţă nebună. Mi-aş dizolva personalitatea în tine şi în culorile zâmbetului tău.

Ţi-aş descifra visele, şi apoi ţi le-aş împlini, până ai ajunge să nu mai şti care e visul şi care e realitatea. Poate aşa, ar deveni şi visele mele realitate…

Ți-a plăcut articolul?

Lasă un răspuns