Dacă Dumnezeu este Atotiertător, atunci cine nu iartă?
Tot acela care nici nu iubeşte: omul.
Dumnezeu iartă repede, uită şi înțelege, întocmai ca un părinte față de copilul lui. Dar omul, autorul faptelor „rele”, este cel care se condamnă singur la suferință, slăbit fiind în credința că poate fi iertat.
Ducem în spate zeci de păcate, remuşcări, învinuiri şi regrete, multă vreme după ce acestea au fost plătite. Luăm ca premisă faptul că Dumnezeu nu ne va ierta şi, altfel spus, că vom suporta consecințele pentru faptele noastre. Pedeapsa, pe româneşte.
Dragii mei, nu e nici o pedeapsă! Da, e o consecință! Toate rezultatele din viața noastră sunt consecințe a ceea ce am făcut, fie acestea bune sau rele.
Când consecințele sunt mai puțin plăcute, spunem că suntem pedepsiți. Sau că viața e nedreaptă. Când rezultatele sunt bune, spunem că suntem norocoşi, sau că merităm pentru că am muncit. Sau că ne-a ajutat Dumnezeu.
Când prezentul arată bine ne felicităm pentru trecut, când prezentul arată rău, ne învinuim pentru alegerile făcute. Ca şi cum toate s-ar fi putut rezolva altfel dacă alegeam altfel. Aşa şi e.
Ok… şi-acum vine întrebarea: de ce n-ai făcut altfel? De ce ai ales ce ai ales? De obicei, răspunsurile sunt acestea: fie n-ai ştiut altfel, fie n-ai putut, fie atunci aia ai vrut şi nu altceva.
Şi-atunci?
De ce dai AZI vina pe tine cel de IERI? Dacă ştiai mai bine, făceai mai bine. Dacă puteai mai bine, alegeai mai bine. Dacă vroiai mai bine, sigur reuşeai să faci mai bine.
Nu are nici un sens să cari în spate resentimente, remuşcări, regrete şi autoînvinuiri. Tot ce pot să facă acestea pentru tine este să te tragă înapoi. Să îți amintească mereu că ai greşit, cândva.
Nu e cazul să porți memoriile dureroase după tine pentru a-ți aminti ca ai greşit. E de ajuns să te uiți în oglindă: eşti om. E normal să greşeşti.
Prin simplul fapt că ai resentimente sau că te simți vinovat îți dovedeşti evoluția. Dorința de a creşte înspre bine. Acceptă-te în totalitate: cel de ieri împreună cu cel de azi, pentru că cel de azi nu ar fi reuşit să ajungă nicicând la cunoaşterea că cel de ieri a fost rău dacă cel de ieri n-ar fi fost aşa cum a fost. Eşti cine eşti datorită celui care ai fost. Dacă nu îți convine acest lucru, ai salvarea în fața ochilor tăi: momentul prezent. Fii altcineva decât ai fost ieri, fii mai bun! Fii azi cine ai vrea să fi fost ieri! Şi mâine regretele se vor transforma în recunoştință, apreciere şi respect.
Am început să scriu despre iertarea de sine şi am ajuns la momentul prezent. Poate nu întâmplător. Poate că pentru a fi complet în prezent, deschis în fața viitorului, e nevoie să laşi trecutul jos, cu toate regretele lui, şi să-ți spui: „asta este!”, mergând mai departe cu brațele largi deschise.
Momentul prezent este cel mai frumos cadou pe care ni-l oferă Dumnezeu. Spune-mi, cum poți să fii recunoscător şi să te bucuri din plin de el când tu eşti prins tot în trecut, captiv în închisoarea propriilor tale gânduri?