Dragă 2015,
Ce să îmi doresc de la tine?
… Să mă lași să fiu eu. Să mă apropii de mine cât mai mult și să-mi exprim ființa. Să ajung să fiu, pur și simplu. Și astfel, tot ce îmi e în acord cu Sinele, se va produce și tot ce este pentru mine, va fi al meu. Nu vreau nimic altceva, decât ceea ce este pentru mine. Ceea ce este pentru sufletul meu. Îmi doresc să-mi colorez chipul cu zâmbetul acela pe care îl poartă cel care a găsit pacea.
În 2015 îmi doresc să fiu, înainte de orice, pentru mine. Să fiu dedicată mie însămi. Iarăși eu cu egoismele mele, dar revin la ce am spus cândva… egoist nu e cel ce se gândește la sine, ci acela care are pretenția de la celălalt să nu se gândească la sine, ci la el. Egoismul adevărat acolo e. Dacă fiecare ar fi egoist, adică pentru el însuși, am trăi mai bine. Am fi mai fericiți. Mai direct spus, am fi o umanitate sinceră.
În fond, chiar dacă e mai greu de acceptat, tot ceea ce facem, facem pentru noi înșine. Nu pentru celălalt. Îi facem iubitului o cafea? De ce? Pentru că ne-a rugat. Ok, și de ce am acceptat? Pentru că îl iubim și vrem să se simtă bine, să fie fericit. Ok, de ce? Pentru că astfel, ne oferă senzația că noi îl facem fericit, deci ne alimentează nevoia proprie de a ne simți speciali. Valoroși. Buni, în cel mai primar sens. Ne face să ne simțim buni.
Omul are nevoia de a se simți BUN. Oricât de rău ar crede cineva că e, din când în când, iese la suprafață nevoia de a se simți bun. Facem favoruri pentru a ne simți buni. Asta în cel mai bun caz. Nu aduc în discuție situațiile în care îi facem celuilalt pe plac din frica de a-l pierde, sau din frica de a fi judecat.
Frica de singurătate… nevoia de a se simți bun.
Frica de singurătate… de ce? De ce ne e frică să rămânem singuri? Nu ne cunoaștem, oare? Nu știm ce să facem cu noi, efectiv? Ne plictisim? Când se plictisește omul? Când nu are ce face? Ce înseamnă a face? A avea, pur și simplu, o activitate fizică, activitate care să îi ia mintea de la el. Să îi mute atenția de la el la un anume lucru, fapt. Dacă nu ne cunoaștem, avem ce vedea cu atenția îndreptată spre noi? Nu prea, așa-i? Nu vedem decât întuneric. Sau nici măcar atât, pentru că dacă am vedea întuneric poate ne-am speria, crezând că suntem răi, prin urmare ar apărea nevoia de a fi buni și am face rapid ceva pentru altul, pentru a ne simți buni…
Deci, păcălim frica de singurătate prin nevoia de a fi buni? Nu e un schimb rău, la urma urmei.
Și totuși, atâtea gânduri scrise pe foaie, atâtea întrebări fără răspuns, ce e cu atâta creație a minții mele, în loc să mă lase să fiu, fără să fete ea întruna întrebări și răspunsuri care cândva îmi păreau revelații iar acum nu-mi par decât nelămuriri?
Și totuși, cum învață pruncul, dacă nu întrebând?
….
2015, știi ceva? Mai bine mă lași în pace și ești așa cum ești. Oricum, e treaba mea să te fac cum vreau.