Pătrunsă sunt de tine şi de căutarea ta
Arde în mine focul de trezire
Aş da la schimb porunci şi legi eterne
Să am din nou ființa ta în fire.
Şi fire împletite le dezleg
Dar parcă dintr-un nod se fac milioane
Şi cuget, stau, mă plâng şi mă întreb
Voi termina eu căutarea, Doamne?
Cuprind cu mintea galaxii întregi
În toate caut, toate mă ignoră
La porți închise urlu din străfundul meu
Dar porțile se-nchid, formând o horă…
Şi mă revolt, mă zbat, mă enervez,
Şi rup o frânghie care-n loc mă ține
Te strig din răsputeri şi plâng lacrimi uscate
Sunt Universul tot, iar tu eşti Tot în mine!
Şi-atunci, ce caut oare? Ce mai caut, oare?
Ce colț din mine arde după infinit?
O parte-i om iar fericirea-i plină,
Dar altă parte caută, la nesfârşit…

