Să presupunem că ești în mașină, mergi pe un drum lung de ceva vreme și dintr-o dată, automobilul se oprește subit. Motorină ai iar cauciucurile tocmai le-ai schimbat, deci ști din start că acestea nu pot fi cauza problemei. Care să fie atunci? Și ce vei face?
Cred că ești de acord cu mine că marea majoritate a șoferilor se vor coborî din autoturism, vor merge în fața acestuia și îi vor deschide capota, uitându-se la motor.
Câți crezi că se vor uita mai întâi la mașină, în sine? La fața acesteia, la spatele ei, la geamuri, la faruri? Destul de puțini, mai ales dacă am stabilit de la început că nu ai făcut pană și nici n-ai rămas fără combustibil.
Și-atunci, problema e de fapt în interior, nu-i așa?
Ne dăm seama foarte ușor de unde pornește defecțiunea la o mașină și ne apucăm de reparat sau de sunat după ajutoare. Cu siguranță nu o cârpim, nu începem să o lustruim și cu atât mai puțin nu stăm în jurul ei învinovățind-o și lovind-o… sper.
Acum să stăm puțin să ne gândim: câte „defecțiuni” de genul ăsta avem în viața de zi cu zi la mașina personală, făcută din carne și oase? Câte ”probleme” a căror cauză nu pare a fi vizibilă la exterior apar în viața noastră și în mod special la corpul nostru? Cum, când și cine se ocupă de ele, însă? Doctorii? Statul? Familia? Cine să-ți cunoască mai bine propriul vehicul dacă nu tu?
Și cu toate astea, ne pedepsim corpul, îl supunem lipsurilor sau dimpotrivă, îl îmbuibăm, apoi îl expunem în oglindă și-l învinovățim, apoi schimbăm oglinda sau zona corpului, încercând să căutăm una care ne zâmbește, iar pe aceea o lustruim și o cosmetizăm să arate mai bine, căci așa naturală nu ne prea place. ( -Ce, oglinda sau zona corpului? :-/ )
Adesea ne e groază să sunăm după ajutoare care să detecteze problemele interioare, deoarece credem că e rușinos să nu-ți poți repara singur aceste ”softinități” ale vehiculului. În fond, ain’t nobody got time for that, right?
(Ce zici acolo? Că ar trebui mai degrabă să avem rușine când apelăm la cosmeticiene și chirurgi plasticieni? De ce am avea?! Păi tu nu ști dragă că fațada se vede la exterior, aia tre’ să arate bine, mă lași?!)
Oare de ce, oameni buni?
De ce nu avem timp să ne reparăm motorul, dar avem extratimp să ne lustruim parbrizul? Dacă afli, spune-mi și mie.
Te îmbrățișez,
Diana Culic
2 răspunsuri
Pentru ca in societatea noastra consumista, aproape tot ceea ce ne inconjoara ne „indeamna” sa cautam cea mai frumoasa haina, cele mai avansate cosmetice,cei mai luxosi pantofi, cele mai performante aparate, cea mai grozava masina, etc., pentru ca altfel, bineinteles, Economia cum ar mai…progresa; dar „aproape nimic” nu ne indruma sa cautam cel mai bun Duhovnic pentru SUFLET, cel mai plin de HAR Preot, cea mai plina de DUH SFANT Manastire, ba mai mult, le-ar scoate de tot din vietile noastre, daca s-ar putea!… Caci altfel am inceta sa credem ca aratandu-ne atat de frumosi si bogati pe dinafara, vom reusi, cumva, sa parem ca ne infrumusetam si imbogatim sufleteste si AM PUTEA intelege ca ne-am „inalta” nespus devenind „inDuhovniciti Sufleteste” si nemaipreocupandu-ne atat firmele de unde ne cumparam trebuintele sau poate chiar nu ne-ar mai pasa deloc…si asta nu poate fi admis, am ruina Economia… Oare asa se explica de ce acum aproape 2000 de ani, oamenii umblau invesmantati intr-o panza dar isi dadeau viata pentru a-si salva Sufletul, iar o data cu „evolutia Omenirii” oamenii umbla invesmantati in aur si isi vand Sufletul pentru a-si salva averile!… Daca Bisericile si Manastirile ar fi cautate atat de des precum mall-urile, am intelege ca oamenilor le pasa de sanatatea si linistea lor interioara, de Sufletul lor, iar spitalele ar incepe sa devina …pustii!
🙂
Nici măcar nu sunt necesare toate acestea. Ar fi de ajuns să stăm singuri, cu noi înșine, măcar câteva minute pe zi. Ceea ce există în lume nu e decât o extindere a ceea ce există în noi, iar corpul face parte din lumea aceasta fizică, drept urmare bolile nu sunt decât un semnal pentru a ne trage de mânecă.
Ar trebui să fim recunoscători acestor semnale, într-un fel sau altul, la fel precum ar trebui să îi fim recunoscători unui ceas de alarmă că ne trezește dimineața.
Dar noi ce facem, în schimb? Dacă am putea, am da jos ceasul de pe noptieră, precum am văzut în filme de atâtea ori.