Îmi spun oamenii că ne potrivim. Că se vede că între noi doi există acel ‘ceva’. Oameni care nu te cunosc, oameni care ne-au văzut doar pozele pe facebook.
Probabil că iubirea se citeşte în ochi, se înțelege în fapte şi se trăieşte în suflet.
Sufletele care sunt legate de iubire nu pot fi îndepărtate unul de altul cu nimic. Nici cu kilometri distanță, nici cu zile şi nopți petrecute separat, nici cu lipsa vorbitului la telefon. Iubirea nu are nevoie de nimic ca să reziste. Nu e vreo coafură sofisticată supusă vântului. Iubirea e însuşi vântul. Iar ea modelează omul în întregime, precum vântul ordonează întreaga natură după cum vrea el. Uneori într-o dezordine perfectă.
Acea iubire care vindecă… care îmbrățişează omul în totalitatea lui. Acea iubire care se întrepătrunde cu admirația, cu respectul, cu aprecierea, cu încrederea în sufletul iubit. Despre acea iubire vorbesc.
Acea iubire care are gust de ‘îți mulţumesc că exişti.
Acea iubire care urlă în suflet ca un leu în cuşcă şi te ține într-o linişte mută totodată. Acea iubire îmi dai. Acea iubire îți dau.
Zic oamenii că ne potrivim… şi că data viitoare când mai plec, să te iau cu mine.
Oriunde. Oricând.