Răutatea are miros. O simți în aer, o auzi în glas şi o vezi pe chipul omului.
Răutatea e ca un vierme ce roade sufletul omului, transformându-l într-o cârpă ruptă.
Oamenii răi sunt oameni care au suferit. Oameni cărora li s-au făcut nedreptăți. Însă cine poate spune că nu a suferit? Cine poate spune că nu i s-a făcut nici o nedreptate?
Nimeni.
Cu toții am suferit nedreptăți, cu toții am fost răniți, iar cicatricile rămase în memoriile fiecăruia sunt mărturii ale acestor suferințe. Însă răutatea e o alegere. Răutatea e alegerea încăpățânatului. Alegerea prostului. Alegerea leneşului care nu se sinchiseşte să facă ceva pentru a-şi vindeca sufletul, ci aşteaptă ca ceilalți să le lingă rănile, ignorând complet faptul că fiecare are propriile răni de lins.
Răutatea e arma oamenilor răsfățați, a oamenilor egocentrici, pentru care lumea se învârte în jurul lor.
Răutatea nu e niciodată de neevitat, ea este doar prima opțiune a sufletelor slabe. Este cea mai uşoară alegere. Răutatea nu te ridică deasupra adversarului, ci te coboară la nivelul demonilor. Răutatea te îmbătrâneşte, te urâțeşte, te îmbolnăveşte.
Unii oameni critică întruna, fără măcar să realizeze că ceea ce fac este să scuipe mereu venin în jurul lor. Se miră apoi că rămân singuri.
Alții îi judecă pe ceilalți pentru orice lucru nesemnificativ, care nu e conform valorilor lor. Aceştia îşi justifică răutatea prin expresii de genul „Nu se cade! Nu se cuvine! Trebuie făcut cum spun eu!”, încercând să folosească ca scut de autoapărare norme morale, sociale sau porunci divine, care însă sunt mai mult legile lor decât legile oricărui Dumnezeu.
Unii mă vor ataca ca urmare a celor scrise aici, simțindu-se probabil cu musca pe căciulă şi nevoiți fiind, astfel, să se justifice cumva în fața propriului ego. Acelora le transmit un sincer gând:
Oricât am încerca noi să o ascundem sub haine scumpe, răutatea pute. Pute ca dracu şi se simte la kilometri distanță. Trece prin orice haine, prin orice rol de sfânt jucat, prin orice declarații superficiale de iubire, prin orice justificări sau victimizări.
Răutatea pute.
Un răspuns
Da. Aşa este. Din păcate, răutatea, este exact lene spirituală, autosuficienţă, IGNORANŢĂ.
Aşa cum este drept că Înţelepciunea, este o muncă de Sisif, este asumare de responsabilităţi, care de (cele mai) multe ori, înseamnă costuri, pierderi, pentru îndreptarea stricăciunilor făcute şi…. „De la capăt!”
Pentru că fără „De la capăt!”, înseamnă anandon, capitulare şi în final, moarte. Faptul că te mişti, înseamnă că eşti VIU? A te mişca precum un automat, asta înseamnă „VIU”?
Aşa încât, da, confirm, răutatea, pute, de departe…