Îmi place să cred că am un suflet liber, de artist. Uneori cred doar, alteori simt. Îl simt înlăuntrul meu atât de viu și atât de nestatornic. Nu aș putea spune cum e să ai un suflet statornic și fidel. Al meu niciodată n-a fost așa. A avut doar etape în care obosit fiind, a fost nevoit să ia o pauză. Pauză care uneori a durat 7 ani, alteori 6 luni, alteori cine știe… Îmi iubesc sufletul și ar fi o prostie să spun că nu sunt de partea lui. Am fost dintotdeauna, el știe că se poate baza pe mine oricând, la orice oră.
Nu știu dacă mai simt pentru ceva sau cineva din lumea asta o așa loialitate ca pentru sufletul meu. Nu e o alegere. Sau poate a fost o alegere, pe care am făcut-o acum mulți ani. Când nu făceam diferențe între mine și sufletul meu. Atunci credeam că a face ceea ce vrea sufletul înseamnă a face ce vor mușchii tăi. Eram adesea certată de părinți, neînțeleasă de frați sau neserioasă pentru mulți prieteni. Eu însă știam un singur lucru: dacă sufletul așa vrea, nu pot eu să îi spun ba! Și uite așa găseam ieșirea din încă un labirint în care mintea, săraca, era pierdută de mult…
Ce-o fi în capul ei? (se întreabă ai mei, adesea…) 🙂
Un suflet liber nu stă. Nu poate sta. Caută, umblă, cunoaște, încearcă, trăiește. Toate acestea le face prin intermediul omului, binențeles. Viața sufletului e mult mai colorată decât viața omului. Sufletul poate să doarmă multă vreme, și când se trezește să îți dea viața, realitatea ta exterioară, peste cap. Omul nu poate face chiar așa mare haos, de unul singur. Omul fără suflet nu e decât carne vie, căzut din cer pe planeta asta. La fel ar putea fi și pe Marte sau Pluto, pentru omul cu suflet adormit n-ar face nici o diferență.
Să fie posibil ca atâtea suflete să doarmă în interiorul oamenilor sau oare există și oameni părăsiți de suflet? Adică, știu că mulți suntem roboți – omuleți cu suflet adormit – dar oare să existe și suflete libere, care și-au părăsit oamenii? Păi, de ce n-ar exista, de vreme ce oamenii între ei se satură unul de altul și se părăsesc, cred eu oare că sufletul are răbdare cu noi până la cer și înapoi?
– Păi da, așa ar trebui, că doar e sufletul meu!! (se aude o voce a unui om părăsit).
Păi dacă e sufletul tău de ce nu îți dai viața pentru el?
2 răspunsuri
Asta, mă face să cred că îţi va place „Începutul Călătoriei”, chiar dacă e veche…
Oricum, îţi mulţumesc pentru că mi-ai cerut-o. Dintr-un impuls de chiţibuşar, am vrut să o recitesc. Şi m-am găsit pe mine. Aşa cum mă ştiu…
Îţi sunt recunoscător!
Mulţi de întreabă „Care-i preţul fericirii?”
Mi-am dat seama că întrebarea e greşită. Alta e întrebarea:
Care-i preţul NEfericirii?
Pentru întrebarea asta însă, e nevoie de groaznic de mult Curaj
…cat de bine inteleg 🧡