Diana Culic (Blog)

Mi-am petrecut câteva zile la Veneția, împreună cu iubitul meu. Oraș minunat. Am simțit că iubirea roia prin aer, sau cel puțin în aerul nostru. Am discutat mult. Întotdeauna mi-am dorit un partener care să vrea să evolueze, să se dezvolte ca om, ca spirit și ca trup, în esență ca întreg. El e acel om.

Am ajuns la a discuta despre viitorul nostru, din punct de vedere profesional: care ce ar mai schimba, ce și-ar dori să fie altfel, cum ar modifica lucrurile, chestii din astea. Ne-am decis încă dinainte de a pleca din România că vrem să punem pe hârtie acele idei, planuri, dorințe de împlinit, atât pe termen scurt – adică anul acesta, cât și pe termen lung, să zicem vreo 10 ani.

Ce-ai face dacă nu ți-ar fi frică?

Din vorbă în vorbă, am ajuns la această întrebare, acest principiu de viață, cum l-am denumit noi. Am decis că va fi unul din pilonii pe care ne vom clădi viitorul, unul din statement-urile pe care le vom preda copiilor noștri.

Tu ce ai face dacă nu ți-ar fi frică? Cu viața ta, cu acea persoană pe care o placi, cu jobul tău, cu tine, ce ai face dacă nu ți-ar fi frică?

Tot ceea ce îți vine să spui ca răspuns la această întrebare este ceea ce ar vrea sufletul tău să facă. Este ceea ce ai face cu iubire.Am mai scris cândva despre asta, dar repet: unde nu e frică, e iubire. Și viceversa. Acestea două nu pot coexista.

Când îmi pun această întrebare, simt un spațiu gol, imens. Un spațiu curat, ca o foaie de hârtie albă, mare, nepătată. Și mai simt că am posibilitatea de a desena pe ea orice, absolut orice! Trebuie să stau puțin să mă gândesc, deoarece tot ce pun pe acea foaie va face parte din viața mea, cu adevărat! Pentru mine e un joc minunat, plin de veselie și multă distracție. E ca și cum aș fi într-un joc pe calculator, unde trebuie să îți creezi personajul, cu viață cu tot. Simt o imensă libertate și da, în acele momente, viața însăși se simte ca un joc. În fond, de ce n-ar fi un joc?

Când îți pui întrebarea asta, lasă orice frică deoparte. Orice îndoială că nu poți sau că nu ai avea dreptul, las-o deoparte. Pur și simplu dă răspunsurile care îți vin și care te entuziasmează cel mai tare. Lasă limitele. Poate îți vine să spui că ai deveni astronaut, și dintr-o dată apare limitarea cum că nu ai putea. Lasă limitarea! Spune asta, fără nici o ezitare! Jocul e joc. Ai dreptul să răspunzi orice. Fă acest experiment.

Ce ai face dacă nu ți-ar fi frică? … Răspunsurile pe care le dai acum ar putea deveni conturul zilei tale de mâine, așa că extinde-le la maxim… Cerul nu mai e demult o limită, până și cei de la Wizzair știu asta. Singurele limite de pe acest pământ sunt cele pe care tu singur ți le pui. Îți doresc curajul să nu-ți pui nici măcar una.

Eu una mi-am propus să cunosc și să experimentez Absolutul în această viață, și deja am început să-l trăiesc… Tu ce-ți propui?

Cu inima deschisă,

Diana.