Sunt o persoană plină de contraste. Apropiații știu că azi sunt cu moralul în stele iar mâine s-ar putea să nu mai vreau să ies din casă, pe vecie. Drept urmare, timp de douăzeci și ceva de ani, complexele mi-au fost cele mai bune prietene. În opoziție, am avut întotdeauna sentimentul că sunt favorizată de soartă.
M-am născut pe data de 1, mulțumesc lui Dumnezeu, mamei și tatălui pentru acest lucru, motiv pentru care cred că e de datoria mea să fiu prima, în orice fac.N-aș putea spune că e minunat să gândești așa, dimpotrivă – e o convingere care m-a purtat prin multe lupte, la capătul cărora eram doar eu cu mine, de fiecare dată.
A trebuit să mă nasc și în zodia leu (admit, încă sunt mândra de acest lucru – zi-mi cum vrei), prin urmare, trebuie să fiu puternică. Leul fiind regele junglei.
Ok, toate bune până aici. Și în contrast ce apare? O tonă de dramă, sau doleanța sufletului meu de a fi artist. Muzică, poezie, scrieri, drame, iubiri, suferințe, îndrăgosteli, soare, pasiuni, senzualități și pofte. Altfel spus vulnerabilitîți, slăbiciuni, distrageri. Nimic altceva decât condițiile ideale pentru a menține lupta interioară: a fi puternică precum un leu sau a fi vulnerabilă precum un vers de poezie nelalocul lui, riscând să fie șters în orice moment? A fi pe locul 1 sau a trăi viața, pur și simplu, fără vreo ierarhie?
Comparații, ștachete ridicate și freamăte interioare infinite. Lupte, căzături și ridicări, luări de la zero, pe locuri fiți gata start, lacrimi, melodrame, nu mai pot, enervări, automotivare, dezvoltare personală, lectură, cerc vicios. Urlete, ce nu fac bine, terapii, rugăciune, Dumnezeu, speranță, bețișoare parfumate, meditație, acceptare, mediocritate, la fel, copii, nepoți, moarte.
Sau altfel spus cum se manifestă un trup când mintea trage în dreapta iar sufletul în stânga. 