Simţuri amorţite
Gânduri înnegrite
Lipsă de cuvinte…
Om pierdut în minte.
Să mă-nalţ eu oare
Sau doar să primesc?
Nu vreau să fac altfel
Decât cel ceresc.
Realitatea-i vis,
Şi visul e minte,
Şi nu-i de-nţeles,
Nu-i sens în cuvinte.
Să cer aripi albe?
Să stau în ţărână?
Nu vreau pentru mine
Vreau doar pentru stână…
Înalţ gândul meu
Să-l ducă departe
Căci oricare zi
E urmată de noapte…
Nu cer vreo direcţie,
Nu cer chiar nimic.
Încrederea-i calea
E-n mine, îmi zic.
Primesc orice vine
Cu suflet deschis
Nimic nu-i mai cert
Decât că-s în vis…

