Jocul bulelor de aer

bule

Citisem undeva zilele trecute că frica, în popor, este numită ”drac”. Sunt total de acord. În viziunea mea, frica este generatoarea tuturor relelor și are mare potențial de a crea, folosindu-se de forțele nostre proprii, iadul pe pământ. Nu mi se pare deloc ciudat că, așa cum am mai scris, în opoziția fricii se află Iubirea, pe care în mod evident o atribui divinității, dacă e să facem o analogie.

Frica este creatoarea limitărilor, limitările sunt barierele intuiției, a vocii sufletului, vocea sufletului este purtătoare a scopului divin cu care am venit în această viață.

Cum acționează mai exact aceste limitări? E foarte simplu: nu ne permit să facem anumite lucruri pe care le dorim. Astfel, ajungem să facem ceea ce nu ne dorim, ignorând vocea inimii și dând curs acțiunilor induse de frică. De cele mai multe ori, ajungem să avem regrete, să simțim că trăim viața altcuiva, să ne simțim trădați. Trist este că nu ne-a trădat nimeni, decât noi înșine.

Bineînțeles că vor fi mulți care vor spune că a face ceea ce vrei nu este întotdeauna corect/moral/bine pentru tine sau pentru ceilalți. Și cu toate că am mai scris pe acest blog de multe ori despre libertate și ce simt eu că înseamnă a fi liber, voi mai spune, căci îmi face plăcere să îmi reamintesc.

Libertatea este a face ceea ce vrei, în măsura în care nu îi încalci celuilalt dreptul la propria libertate.

Am o idee! Imaginează-ți un Joc. Se numește Jocul Bulelor de Aer.

Fiecare am venit pe acest pământ captivi într-o bulă mare de aer, în interiorul căreia ne aflăm pe tot parcursul vieții noastre. Durata jocului este durata vieții. Jocul este foarte simplu: are doar două reguli, însă pentru a câștiga, acestea două trebuie respectate în mod obligatoriu. Scopul jocului este de a reuși să părăsești bula de aer. Repet, singura condiție pentru a câștiga jocul este de a respecta cele două reguli.

Voi începe cu cea de-a doua regulă: Libertatea.

Această regulă presupune că poți să faci exact ceea ce vrei în joc, fără să îi modifici vreunui coechipier bula de aer. Nu ai voie nici să i-o atingi. În bula ta, însă, poți să faci absolut tot ceea ce vrei. Poți să o pictezi, poți să creezi, poți să o umpli cu ce vrei tu, poți să mergi unde vrei, poți să te stabilești oriunde. Oricine respectă această regulă poartă denumirea de Good Player și este menținut în joc, însă pentru a reuși să ieși din bulă trebuie îndeplinită în mod obligatoriu și prima regulă.

Prima regulă este mai specială, deoarece ea permite comunicarea cu ceilalți coechipieri și lucrul împreună cu ei, și în cele din urmă, ieșirea din bulă, deci câștigarea jocului. Această regulă este Iubirea și presupune că orice faci în interiorul bulei tale trebuie făcut cu și din Iubire. Doar cei capabili de a îndeplini această regulă au dreptul de a crea împreună cu ceilalți, de a se asocia, de a-și face comunități, etc. Ceilalți care respectă doar regula Libertate sunt limitați la a trăi doar în propria bulă, pentru tot restul jocului.

De ce trebuie îndeplinită neapărat prima regulă? Deoarece Iubirea este moneda de schimb în acest joc. Pentru a avea capacitatea de a-ți dizolva propria bulă trebuie să acumulezi 5000 de puncte Thank You. Aceste puncte se primesc de la coechipieri, ca simbol de mulțumire la orice obiect, stare, sau emoție creată în interiorul bulei tale și oferită lor cu Iubire.

Odată ce bula ta a fost dizolvată, în măsura în care timpul îți permite, îi poți ajuta și pe alții să dezvolte Iubirea în interiorul bulei lor, astfel încât un număr cât mai mare de jucători să se elibereze din captivitatea bulei și să pășească spre următorul nivel.  Acest lucru îți va aduce puncte HAPPINESS, care îți vor asigura anumite facilități la nivelul 2.

Ce zici, câți dintre noi am câștiga jocul?

………………………………………………………….

În calea Iubirii e frica, asta știu… Dar în calea Libertății ce e? 🙂

Cu emoție,

Diana

Ți-a plăcut articolul?

Un răspuns

  1. Am început jocul ăsta cu foarte mulţi ani în urmă. Am scris şi o schiţă, prin 2015, pe tema asta: „Neguţătorul de stele”, în ciclul „Lumea lui Ainival”. Jocul e acelaşi, cuvintele sunt altele… 😉
    Cred că acum, la răspântia la care se află întreaga omenire, acest joc e singura salvare de la pieire. Acea pieire în care s-au repezit deja o mulţime de civilizaţii înaintea noastră. Atlanţii, Lemurienii…

Lasă un răspuns