Ieri am avut plăcuta surpriză de a primi un e-mail din partea surorii mele, cu un text scris de ea, inspirată fiind de ultima mea postare pe blog. Bineînțeles că nu am stat mult pe gânduri și am decis că îl voi adăuga ca guest-post. Enjoy! 🙂
”Niciodată nu m-am considerat suficient de bună. Încă de mică. Înainte de a merge la școală, după ce am mers la școala și chiar și în ziua de azi…nu sunt suficient de bună!
Incă de mică, nu eram suficient de bună deoarece eu eram cea slăbuță iar sora mea era cea grasuță. Și atunci fratele meu trebuia să aibă grijă de mine, ca nu cumva să mă bată surioara mea. A nu se înțelege că sora mea era ceva Hulk…poate avea doar cu câteva kilograme mai mult decât mine (aproximativ 2-3 kg). Deci de pe-atunci eu eram mai slabă, dar această slăbiciune mi s-a impregnat în timp în felul meu de a fi și deci, de-a lungul vieții am ajuns să înțeleg că sunt mai “slabă“ decât surioara mea în absolut toate aspectele.
Un alt aspect era că nu am fost NICIODATĂ suficient de bună la cântat. Cei doi observatori mereu prezenți nu erau niciodată mulțumiți de felul cum cântam. Iar eu încercând să fiu mai bună am ajuns să am o oroare de a cânta în public. Poate tocmai din acest motiv au trecut mulți ani în care nu am cântat nici măcar sub duș. Ce să mai zic de a cânta în fața unui public fie el format si doar din 2 oameni? În momentul de față această reținere s-a mai disipat, dar rădăcinile sunt încă tot în pământ. Cimentate chiar.
Iar despre perioada școlii…ce să mai zic? Toată abordarea e greșită! De ce să te compari mereu cu altul când la sfârșit rămâi doar tu cu tine însăți? De ce să nu încerci să fii mai bun decât cel de ieri sau decât cel de acum o lună? Nu te compara cu colegul, poate el astăzi e mai bun decât tine dar poate mâine nu se ridică nici măcar la nivelul tău de acum o lună…Se observă cât de greșit e totul?!?
Iar acum…ce să zic? Fiecare provocare o primesc cu o angoasa oribila pentru că oricât de bine aș rezolva chestiunea în discuție eu mereu sunt nemulțumită. Și nu din cauză că am primit vreun feedback negativ, din contră…toate au fost dintre cele mai bune…dar degeaba…probabil feedback-ul pozitiv trebuie să vină de la cei doi observatori menționați mai sus…
În discuțiile cu un bun prieten, am ajuns la concluzia că cea mai bună stare este atunci când tu simți și știi că deciziile tale sunt OK… sunt cele mai bune pentru tine și nu ai nevoie de confirmarea nimănui ca să știi asta…iar după cum spunea el “ăsta nu este un ideal…e o realitate pe care o poți atinge”.
Si totuși, faptul că nu mă consider suficient de bună m-a ajutat mult…și mă ajută în continuare să evoluez. Faptul că vreau să fiu mai bună nu e un lucru rău, dar poate că este o sabie cu două tăișuri…iar în asemenea situații, mai devreme sau mai târziu, te tai….
Dar până atunci voi continua să caut ce nu am găsit până acum…indiferent sub ce formă…și nu mă voi opri până când nu voi simți că L-am găsit…DIN FERICIRE!”
scris de Culic Laura Monica
Un răspuns
Mişcarea Pendulului la stânga…
Era o vreme când Principiile Hermetice (Kybalion…) mi se păreau aşa de alambicate. Am rezionat doar cu definiţiile. Cred că era mai curând o acceptare raţională…
Acum, parcă mă izbesc de ele peste tot! 😀
„Cine caută, găseşte!” zic înţelepţii. Se pare că DA…